Fetele cădeau în plasa reţelei de traficanţi, momite cu joburi în Austria să se prostitueze. Persoanele care le obligau să facă acest lucru erau "prieteni" ai familiei Drăghici, din localitatea timişeană Birda.
Ofiţerii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara au arestat familia care racola tinerele. Este vorba de Cristian Valentin Drăghici (fiul), Viorica Drăghici (mama) şi Petru Drăghici (tatăl), capii acestei reţele. Cei trei au fost reţinuţi pentru 29 de zile şi sunt acuzaţi de trafic de persoane, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat. Reţeaua este însă mult mai mare, cu conexiuni peste graniţe, iar membrii ei rămân în atenţia poliţiştilor. "Se observă în ultima perioadă faptul că membrii reţelelor au început să se organizeze pe criteriul familial, pe stil mafiot. Probabil pentru a se proteja mai bine. Ei consideră că sunt mai greu de penetrat. Pentru noi, nu cred că va fi o problemă", a declarat un ofiţer sub acoperire.
De la Birda la Gratz
Ofiţerii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara spun că au obţinut încă de la începutul acestui an date şi informaţii certe cu privire la infracţiunile unui grup organizat, care se ocupa cu traficul de persoane pe relaţia România - Austria. Membrii acestei reţele au racolat tinere încă din anul 2004, obligându-le să se prostitueze atât la Birda, unde familia Drăghici are un club de noapte, cât şi la Gratz, în Austria.
Tinere din familii dezorganizate
În noaptea de 18 spre 19 aprilie, cei trei au fost arestaţi chiar la clubul din Birda. Tot aici, poliţiştii au găsit două minore în vârstă de 16 ani, care făceau striptease. "Tinerele ajungeau în Austria prin intermediul unor complici din judeţul Bihor, care le transportau în localitatea Gratz, unde un alt membru al grupării le exploata sexual. Banii obţ