Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din primăvară până-n toamnă

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 21 aprilie 2006 ·

"Luna curăţeniei" desfăşurată în fiecare primăvară de municipalitatea târgumureşeană, se apropie de sfârşit. În urma acestei mult trâmbiţate campanii, în care primarul lansează invitaţii către toţi târgumureşenii să iasă la măturat, greblat, semănat flori şi iarbă, oraşul arată mai curat şi mai frumos parcă, decât oricare altă primăvară. E drept că ne-au ajutat mult şi ploile. Cartierul Tudor Vladimirescu a fost printre primele în care s-a făcut curăţenie şi asta se vede, dar din păcate pungi, peturi şi alte ambalaje se lăfăie deja printre tufele ormanentale. În Cartierul Unirii nu ştim cum se face, dar oricât ar fi de curat, stăruie un sentiment că ceva nu e cum trebuie, deşi blocurile arată ca în orice al cartier al oraşului şi iarba e la fel de verde. În Cartierul Dâmbu Pietros mai sunt câteva retuşuri de făcut, iar zona Cornişa arată ca întotdeauna impecabil, poate şi pentru că aici oamenii au avut grijă mereu de spaţiile din jurul blocurilor şi au indus un sentiment de jenă celor care erau tentaţi să scape de gunoaie altfel decât aruncându-le la tomberon. Şi pentru că am pomenit de locuitorii oraşului, cu nespus regret trebuie să spun că mulţi dintre noi nu au elementarul bun simţ de a nu mai arunca guma de mestecat, cojile de seminţe, flacoanele de sucuri şi apă şi alte ambalaje, pe jos. Iar gunoaiele la tomberon şi nu pe geamul apartamentului, unde o da domnul să se oprească.

De unde vine holera…

În Aleea Carpaţi, ambalaje vechi de ani de zile, putrezite deja se iţesc printre tufele sălbăticite. Dar pe stradă se face curăţenie. Un nor de praf ridicat de "aspiratorul" unei autoutilitare acoperă totul în jur. A fost o imagine cu adevărat incredibilă. Una peste alta, am putea spune că luna curăţeniei se încheie cu bine, chiar dacă gunoiul a aşteptat uneori şi câte două trei zile până a fost ridicat. Şi când ne pregăteam să-i ridicăm osanale primar

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 45 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 59 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 42 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 29 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°