- Editorial - nr. 78 / 21 Aprilie, 2006 O dorinta implinita prin sacrificiu, o clipa de pace sufleteasca in fata unui incert viitor, o bucurie printre griji si lipsuri - cu toate acestea in suflet, si bune, si rele, ne pregatim sa praznuim Invierea, biruinta Mantuitorului asupra mortii si a raului, cel mai important fapt consemnat vreodata de istorie si care a dat viata si putere crestinatatii. Fara sublima Inviere, crestinii ar fi intampinat, nedumeriti, neputinta apostolilor parasiti de Domnul lor, fara adevarul reintruparii, neincrederea lui Toma ne-ar fi cuprins poate si pe noi, cei de astazi. Dar darul Mantuirii nu a fost oferit cu jumatati de masura, profetiile toate implinite au ramas dovada incontestabila a dorintei si puterii divine. Si, totusi, continuam sa patimim si sa acceptam zi de zi adevaruri dureroase: ca pentru a razbi e nevoie de jertfa, pentru a spera e nevoie de sacrificii, pentru a avea bunastare conditia necesara e sa ne lepadam de buna-credinta si sa aprobam faradelegile si inselaciunea. In fata Invierii, ca si a mortii, ar trebui sa fim egali. E sarbatoare si, dupa aproape doua mii de ani de la Rastignire si de la miraculoasa Inviere, marturisim, in ziua luminata, acelasi crez ca valorile spirituale trebuie sa invinga dusmania, ura, imoralul sau asuprirea intre semeni. Dar, oare, cati din cei care in zi de praznic se pocaiesc nu-si croiesc in restul zilelor fericirea pe nefericirea altora? In "gradina" romaneasca - pe unde credem si ne laudam ca Maica Domnului si-a purtat pasii, semanand dreapta credinta si lasand bogatii si nestemate spirituale -, nu peste multe ceasuri masa pascala va fi transformata de "fericiti" in agapa-simbol al rasfatului si opulentei, iar pentru majoritatea covarsitoare, bucatele din zi de sarbatoare vor fi cu adevarat "alese", in toate sensurile acestui cuvant, indepartandu-se orice risipa in favoarea unor bucurii