Ultimele doua interventii televizate ale lui Traian Basescu au stârnit noi si zguduitoare scandaluri. Nimeni nu s-a gândit insa sa le descifreze mecanismul. Pentru ca, la un an si ceva de presedintie, momentele mediatice produse de Traian Basescu sunt deja previzibile, dovada ca si cei ce se pretind a fi intruchipari a tot ce a dat mai bun acest pamânt de la sinuciderea lui Decebal incoace nu sunt scutiti de pacatoasa rutina a muritorilor de rând. Notele comune tuturor interventiilor publice prezidentiale sunt usor de dibuit: 1) o imprevizibilitate bine calculata pentru a crea un imens huruit mediatic; 2) asa-zise dezvaluiri senzationale, dar care, la o cercetare mai atenta, se dovedesc daca nu calomnii, atunci simple bârfe, autorul folosind, drept surse, rumoarea bodegilor sau soaptele dulci, de budoar; 3) sugerarea, când nu se pretinde de-a dreptul, ca domnia sa e detinatorul adevarului absolut si ca prin urmare trebuie sa-l credem pe cuvânt. Când candidatul Traian Basescu se angaja solemn ca va fi un presedinte-jucator, ceea ce insemna, inca de la vremea respectiva, intentia de incalcare a Constitutiei, multi l-au privit cu oarecare ingaduinta. Cei doi ilustri predecesori - Ion Iliescu si Emil Constantinescu - fagaduisera si ei solemn ca nu se vor multumi sa se plimbe nemângâiati pe aleile de la Cotroceni. O data ajunsi presedinti, si-au dat seama ca România are una dintre cele mai sucite Constitutii din lume. O Constitutie potrivit careia presedintele este ales prin vot direct si universal, in timp ce prerogativele ii sunt de presedinte ales de Parlament. Si Traian Basescu s-a confruntat cu aceeasi descoperire. Numai ca domnia sa si-a format intre timp convingerea ca tot ce-si propune ii iese, debut evident de iluzionare tipica politicianului ajuns la Putere. Pentru a se putea implica in politica interna fara a viola in grup Constitutia, domnia sa a descoperit si