Nu mă aşteptam, recunosc, să întâlnesc o asemenea

judicioasă împletire de livresc şi sinceritate în

cartea (debut tardiv) Elenei Brădişteanu ? Kairós

( jurnalul unei femei ). De foarte puţine ori

memorialistica înţesată de lecturi sfârşeşte altcumva

decât într-o orgolioasă epatare, după cum tot atât de rar

sinceritatea netrucată devine mai mult decât o megalomanie

a detaliului inutil. Evitarea acestor două căi ţine,

cumva, de alt secol, delicat şi un pic naiv, dar în acelaşi

timp prietenos. De aceea, probabil, de fiecare dată

surprinzătoare...

Norocul a depins numai de el. şi-a aşezat viaţa pe

muchia unei mulete şi a învins. A fost însă atât de dramatic

şi de primejdios, încât nu mai poate fi vorba de bucurie

exuberantă. Toreadorii sunt gravi. În Viaţa ca o coridă,

O. Paler atribuie generozitatea cu care toreadorii risipesc

banii plătind consumaţiile tuturor unui complex de

inferioritate, generat de mediul modest din care provin.

Nu sunt deloc sigură că este aşa. Într-o coridă i se

dă taurului posibilitatea să lupte şi moare glorios.? Aşa

arată un fragment din mărturia unei femei care, după şocul

de-a deveni văduvă, ţine un jurnal al confesiunii şi al

recuperării, unul intim după toate normele. Ba încă mai

multe cu una: intimitatea lecturii e pusă în drepturile

meritate. Nu sunt multe relaţii mai tăcute şi mai

elegante decât aceea a unui cititor cu cartea. Nu sunt

şicane şi tachinări mai frumoase decât scurtele polemici,

în gând, cu autorii preferaţi. Alteori, declaraţii la fel de

nezgomotoase legitimează