Un copil de un an şi două luni, ţinut legat de pat, este imaginea terifiantă descoperită de reporterii Zi de Zi într-o locuinţă sărăcăcioasă din strada Apalina * Veronica Feier, mama băieţelului, îşi ţine pruncul pe întuneric, într-o mizerie de nedescris, printre sticle de alcool * Mama are antecedente legat de îngrijirea copiilor, atâta vreme cât alţi trei copii minori au fost internaţi în centre de plasament * După ce unul dintre prunci a fost găsit cu degeţelele mâncate de şobolani * Zi de Zi sesizează pe această cale Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială pentru a soluţiona situaţia dramatică a minorului
Întuneric, sticle pline de alcool, mizerie, un fundal terifiant în care aveam să descoperim un prunc de un an şi două luni legat de un pătuţ. Şi nu este imaginea dintr-un film horror, ci dintr-o colibă din strada Apalina, din Reghin, pe care aveam să o descoperim alături de echipa unui partid care distribuia ajutoare familiilor nevoiaşe.
Imagini de coşmar
Ajunşi în faţa imobilului cu nr. 37 am fost avertizaţi că poate nu vom avea parte de cele mai frumoase imagini, dar realitatea avea să ne copleşească. Neplăcut.
În întuneric, într-o mizerie de nedescris, o frumuseţe de băiat blond cu ochi albaştri ne zâmbea dintr-un pătuţ de care era legat. Aflăm că îl cheamă Sorin Feier şi are un an şi două luni. Observându-ne că am intrat, mama, Veronica Feier, s-a grăbit să-l dezlege. Cu gesturi febrile ne-a explicat că lumina este stinsă pentru că nu e nimeni în casă, iar "curăţenie am făcut ieri".
Paradoxala replică venea în timp ce noi observam uimiţi resturile de mâncare, gunoaiele şi sticlele ce stăteau ticsite pe una dintre mese, din care Veronica trăgea cu sârg după cum aveam să aflăm de la vecini, îngroziţi de altfel de tratamentul la care este supus copilul.
Repetiţia diabolică
Sorin, ne-au poves