Prezenţa în librării şi în paginile revistelor literare din România a unor scriitori români (sau ?de limba română?) stabiliţi în Israel a devenit un fapt curent. Cred, însă, că sîntem încă departe de o explorare mai atentă a acestei noi zone literare care are specificul ei, problemele şi dilemele ei, o evoluţie interesantă, atît din perspectiva sociologiei culturii, cît şi ? prin cîţiva scriitori remarcabili ? în planul literar propriu- zis. Dacă în primii ani după război, această categorie i ntelectuală cupri ndea li teraţi şi publi ci şti plecaţi din România cu o certă motivare ideologică (sionistă, naţional-evreiască), în anii ?80, cînd exilul a devenit o soluţie extremă, dar neobişnuit de frecventă, dorită de mulţi i ntelectuali şi arti şti , au aj uns şi în Israel un număr de scriitori români (de ?origine evreiască?, cum se mai spune) care fuseseră pâ nă la plecarea din România nume consacrate în viaţa literară. Unul din vîrfurile acestei categorii este fără îndoială prozatorul Virgil Duda, a cărui activitate literară, desfăşurată de- a lungul a două deceni i în Româ ni a, a fost urmată de o alta, nu mai puţin prodigioasă, în Israel. Noul său roman, Despărţirea de Ierusalim, apărut la Edi tura Albatros, este o remarcabi lă transpunere li terară a universului acestor scriitori şi a dramelor provocate de ?despărţi ri le? exi stenţi ale care i -a u marcat. M- am gîndit, de aceea, că apariţia romanului e un bun prilej de a-l provoca pe scriitor la un dialog epistolar- electronic pe marginea acestor teme. Leon Volovici L.V.: La puţin timp după ce te-ai stabilit în Israel (1988) şi la numai cîteva luni după căderea lui Ceauşescu, ai publicat la Bucureşti o carte tulburătoare, România. Sfîrşit de decembrie, o confesiune şi o mărturie despre tragedia României abia părăsite şi despre cumplita deznădejde a atîtor intelectuali şi scriitori români decişi să ia drumul exilul