Traditional, politica externa rusa a pendulat între Vest si Est, iar imaginea vulturului imperial care priveste în ambele directii este exemplificativa în acest sens. Pe parcursul istoriei, atunci cand Rusia înregistra înfrangeri militare si diplomatice dureroase pe directia vestica, aceasta prefera sa se retraga, canalizand în acelasi timp resursele si energiile caracteristice marii puteri la est de granitele sale. Se pare ca în prezent suntem martorii unui nou "capitol estic" în politica externa rusa. Accentuarea tendintelor politico-militare si economice în actiunile Kremlinului deja vizibile în 2005, culminate cu recenta vizita oficiala a presedintelui Putin în China întaresc aceasta supozitie, confirmand si tiparul istoric descris anterior. Dupa o scurta "luna de miere" generata de reactia cooperanta a Rusiei dupa 11 septembrie 2001, relatiile dintre Rusia si Occident s-au racit treptat, ajungand în faza "dezamagirii pragmatice" care presupune cooperarea selectiva si reciproc avantajoasa în domenii de interes comun, dar si competitie acerba vizibila în special în spatiul CSI. O serie de crize în relatiile cu Occidentul si esecuri de proportii ale diplomatiei ruse în spatiul ex-sovietic au determinat reorientarea politicii externe ruse. Astfel, ca la începutul anului 2005, Kremlinul, dupa o reevaluare agendei sale externe, se orienteaza catre Est pentru alinarea orgoliului sau ranit si gasirea întelegerii si sprijinului pentru actiunile sale pe plan international. În aceste circumstante, rolul Chinei în politica externa rusa sporeste considerabil, iar parteneriatul sino-rus capata noi dimensiuni. In acelasi timp, Beijingul, îngrijorat pe de o parte de apropierea în 2001-2002 a Moscovei fata de Washington si de desfasurarea fortelor americane în Asia Centrala, dar si interesat, pe de alta parte, de tehnologiile si resursele naturale ale Rusiei, a acceptat imediat