Iubiţii mei fii şi fiice duhovniceşti,

Vreme potrivită este astăzi ca toţi să strigăm cele spuse de fericitul David: „Cine va spune puternicele fapte ale Domnului, cine va face ca toate laudele Lui să fie auzite?“ (Ps. 105, 2). Că, iată, ne-a venit sărbătoarea cea dorită şi mântuitoare, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, temeiul păcii, pricina împăcării, încetarea războaielor, călcarea morţii, înfrângerea diavolului...

Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că, după Înviere, Cel ce a ales să ne mântuiască dinlăuntrul smeritei noastre stări de făpturi muritoare este „încununat cu slava şi cu cinste din pricina morţii pe care a suferit-o“ (Evrei 2, 9).

Dar, oare, ce a fost unic în Jertfa Sa, cum a putut aceasta să-i aducă Domnului Hristos „slava şi cinste”, de ce Crucea Sa a devenit lauda Apostolilor (Galateni 6, 14), a tuturor martirilor şi sfinţilor, a tuturor adevăraţilor creştini?(...) Ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Însuşi Domnul „pentru a arată puterea Crucii, a spus: «Când Îl veţi fi înălţat pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt»” (Ioan 8, 28). Cu alte cuvinte, „când Mă veţi răstigni şi veţi socoti că M-aţi biruit, atunci mai cu seama veţi cunoaşte puterea Mea“. Iată deci că în pătimirea Crucii de către Domnul nu s-au mai văzut nici slăbiciune, nici înfrângere umilitoare, nici necinste, ci doar slavă şi o putere care l-a surpat definitiv pe vrăjmaşul omului, pe diavol (...) Vedem, iubiţi fraţi şi surori în Domnul, că în Persoana Fiului lui Dumnezeu Întrupat, în Hristos Iisus, firea noastră omenească – răstignită şi apoi înviată şi înălţată la dreapta Părintelui ceresc – a învăţat desăvârşita ascultare de voia lui Dumnezeu, plătind preţul, dar şi primind răsplata veşnică a acestei ascultări. În lumea de astăzi, vedem că devine tot mai greu să vorbeşti despre ascultare, despre nevoia supunerii faţa de cuvântul lui Dumnezeu şi de