Intilnirea de ieri de la libraria Carturesti nu face parte din efortul de a-mi promova ultima carte, Porunca lui Rabbi Akiba. Ceremonia lecturii de la sfintul Augustin la Samuel Pepys, Iasi, Polirom, 2005. Promovarea s-a incheiat deja, odata cu lansarea de la tirgul de carte Librex, la inceputul lui aprilie. Cartea mea isi urmeaza de-acum singura destinul (daca are vreun destin). Am acceptat amabila invitatie de a vorbi despre lectura, chiar intr-o librarie, printre carti, pentru pricina cuvioasa ca lectura e singurul pacat ("viciu nepedepsit" i s-a spus) asupra caruia pina si Iisus Hristos cred ca inchide milostiv ochii. Citim in functie de obligatii sau de dispozitii, dar si in functie de memoria noastra afectiva. Eu insumi citesc dupa o ordine de lectura intens colorata afectiv. De fapt, rareori citesc ceva nou. De cele mai multe ori recitesc. E din pricina virstei. Mi s-au tocit simturile si, pesemne, m-am astupat. Nu mai am curiozitatea de a strabate ceva nou, o carte despre care nu stiu nimic. La relectura bucuria e mai mare, mai intensa, mai vie decit la intiiul contact cu o carte. Intre o "noua aparitie" si o carte veche o aleg nesmintit pe aceasta din urma. Asa am procedat si in Postul Pastilor. Am ales sa recitesc romanul suedezului Artur Lundkvist, Indoieste-te, cruciatule, carte care a aparut in traducere romaneasca prin iulie 1988, acum aproape douazeci de ani. Ea e o relatare aproape neutra, dar cu mari virtuti lirice, a drumului facut de un tinar nordic, Eskil, prins in entuziasmul necugetat care duce ostirile si cavalerii Europei pina sub zidurile Ierusalimului, ocupat de musulmani, in cadrul primei cruciade (1096-1099). Lundkvist descrie inaintarea cruciatilor catre Cetatea sfinta, dar si prefacerile treptate din sufletul lui Eskil. Care e cuprins, pe masura ce traieste intimplarile cumplite ale cruciadei, de scepticism si indoiala. Ce constata sarma