Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Mai bine medic, decât manager"

Publicat in Adevarul, marți 25 aprilie 2006 ·

Majoritatea directorilor spitalelor ieşene vor alege profesia Cei care vor câştiga vor fi nevoiţi, în cazul în care sunt şi medici, să-şi neglijeze profesia pentru a se concentra, opt ore pe zi sau chiar mai mult, asupra managementului. Acest lucru pare că îi sperie pe şefii spitalelor din Iaşi, toţi medici.

Profesorul universitar doctor Adrian Covic, directorul Spitalului ,,C.I. Parhon'', se gândeşte să renunţe la funcţia de manager. "Nu am luat o decizie definitivă, dar tind să optez pentru cariera de medic. Cât am condus spitalul, nu am acumulat datorii, ceea ce dovedeşte, cred, un management bun. Nu ştiu dacă se poate face, în acelaşi timp foarte bine, şi profesia de medic, şi cea de manager", a declarat directorul Spitalului "C.I. Parhon" din Iaşi. Părerea acestuia este împărtăşită de cei mai mulţi directori de spitale din Iaşi.

"Când nu ai bani nici pentru utilităţi, cum poţi fi considerat un bun director? Aici este treaba ministrului. Un spital nu trebuie confundat cu o societate comercială", a declarat un alt director de spital. Există însă şi directori, puţini la număr, care vor opta pentru funcţia de manager. Unul dintre aceştia este Marin Burlea, directorul Spitalului de pediatrie "Sf. Maria". Burlea, unul dintre cei mai longevivi directori de spitale, a anunţat deja că intenţionează să se înscrie la concurs. "Şi până acum spitalul a fost gestionat bine. Este un motiv în plus pentru care mă voi înscrie", a declarat Burlea.

Şeful DSP nu vrea să audă de directorii de spitale care se plâng

Mihnea Hurmuzache, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, are zilnic o misiune dificilă: "Vreau ca, odată intrată în vigoare noua lege a sănătăţii, să aud de şefii de spitale la şase luni şi nu să vină toată ziua şi să se plângă despre sănătatea precară a sistemului". Şeful DSP Iaşi este convins că, odată cu aplicarea legii, jumătate din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

Extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc joi, 20 februarie

Adevarul acum o ora
Joi, 20 februarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 16 februarie, Loteria Română a acordat 35.588 de câştiguri în valoare totală de peste 2,24 milioane de

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum 45 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 12 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Donald Trump, noi declarații în favoarea Rusiei: Moscova are „cărțile în mână”

Wall-Street.ro acum 36 minute
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Moscova are "cărţile în mână" în negocierile menite să pună capăt războiului din Ucraina, subminând şi mai mult speranţa Kievului de a vedea Washingtonul apărându-i interesele, informează joi AFP. Ruşi

Medicii de familie din Capitală au primit de la DSP definiţia de caz pentru paralizia acută flască/poliomielită. Informarea vine în contextul în care România are risc înalt pentru importul de poliovirusuri din cauza ratei scăzute de vaccinare

News.ro acum o ora
Medicii de familie de la nivelul Capitalei au primit în această perioadă de la DSP o informare cu privire la paralizia acută flască, inclusiv definiţia de caz pentru PAF, astfel încât un potenţial caz să poată fi observat/diagnosticat rapid. Definiţ

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 3 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 10 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Vremea

București
acum

-3°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-6°
joi

-6°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°