In urma cu ceva timp, intr-o conversatie pariziana cu un confrate ce se indeletniceste uneori cu severe comentarii critice despre fenomenul artelor plastice de astazi, la interogatia mea privind lentoarea cu care isi face cunoscute opiniile, mi-a replicat, avertizindu-ma: ma mir ca nu stii ca eu m-am nascut obosit. Stiam ca daca esti prea harnic, industrios, dupa unii, iesi din categoria cu mult mai rafinata a celor lenesi, a acelora care amina permanent sa se produca, pastrind astfel intacte rezervele de dezvoltari posibile. Asa sa fie? Genialitatea lor potentiala sa tina intr-adevar de faptul ca nu fac nimic? Mira-m-as... Cum sa mearga lumea asta inainte daca nu prin erorile celor care, naivi si harnici, isi fac treaba? Este adevarat ca cine face are si sansa de a rata, in timp ce oblomovii de ocazie au doar privilegiul strimbatului din nas... Mi-am amintit acest dialog in momentul cind profesorul si omul de cultura Ion Truica mi-a oferit cu bucurie si sinceritate o noua carte aparuta sub sigla editurii Cronica. Efectul de cupola se inscrie in seria de mare prestigiu pe care autorul a inaugurat-o la Iasi si unde au mai aparut alte carti de importanta nationala: Arta compozitiei, Teoria scenografiei s.a., carti unice in sfera invatamintului artistic romanesc. La virsta pe care o are, Ion Truica ar avea tot dreptul, dupa o viata daruita artei, traita intens si cu satisfactii sever dramuite de puturosi, sa se aseze comod pe jiltul unei notorietati confortabile si sa arate cu degetul catre cei neputinciosi dar geniali in ierarhiile crismei. Autorul nu numai ca nu pare deloc obosit, ci chiar plin de verva, de dorinta de a comunica in nota vivacitatii. Efectul de cupola, noua carte, arata ca Ion Truica nu a abdicat de la principiile artei autentice, intemeiate pe responsabilitatile moralei si ale esteticii indelung exersate. Chiar daca pare uneori somnolent, privirea lui