Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul de difuzare a informatiilor si inventarea inamicului

Publicat in Romania Libera, marți 25 aprilie 2006 ·

Riposta, in majoritatea cazurilor exagerata, a celor care faceau parte din dispozitivele militare sau mixte (formate din soldati, civili, luptatori din garzile patriotice) asupra locurilor din care se trageau focuri razlete ori se presupunea ca se executa foc a avut drept consecinta pierderea de vieti omenesti si mutilarea grava a zeci de persoane. La orice miscare suspecta (de exemplu, deschiderea unei ferestre sau miscarea unei perdele) se tragea nebuneste cu munitie de razboi, argumentandu-se ca "teroristii roiesc" si ataca de peste tot, informatii sustinute si difuzate in special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane. Senzatia unei lupte castigate impotriva regimului dictatorial condus de Nicolae Ceausescu avea sa dispara inca din prima zi, imediat dupa lasarea serii. Strigatul de la balconul CC al unui general, "Va ordon sa incetati imediat focul!", avea sa fie inceputul unui macel inimaginabil. In zilele urmatoare, pe strazi si la ferestre, in locul degetelor ridicate in forma de "V" - semnul victoriei, s-a mai vazut doar focul de pe gura tevilor de mitraliera. Martorii la evenimentele desfasurate in sediul CC-PCR isi reamintesc cum au actionat ca urmare a stirilor transmise la nivel centralizat, preponderent difuzate la postul Televiziunii de stat. "Teroristii" trebuiau anihilati pentru ca asa se solicitase de cei care preluasera puterea; in plus, exista si pericolul unor asa-zise interventii din partea unor state vecine. Militarii primeau ordine de la civili, ofiterii Departamentului Securitatii Statului si alte cadre ale Securitatii sosite pentru a-si "demonstra loialitatea fata de cauza revolutiei" erau sau nu in subordinea celor de la Armata, totul intr-un talmes-balmes de nedescris. "S-a intentionat crearea unui inamic" "Dupa ce am intrat in CC, am avut impresia ca am invins. Erau oameni la ferestre, se facea semnul victoriei, se s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 44 minute
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum o ora
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 8 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Joe Biden se va întâlni miercuri cu Donald Trump în Biroul Oval

HotNews acum 53 minute
Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden și președintele ales Donald Trump se vor întâlni miercuri la Casa Albă, la invitația lui Biden. Președintele Joe Biden îl va găzdui miercuri pe președintele ales Donald Trump pentru întâlnirea

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 11 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 11 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 11 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Un șofer de 83 de ani, care consumase alcool, a lovit o elevă pe trecerea de pietoni, în apropierea școlii, și a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 12 ore
O elevă de 14 ani a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni aflată în apropierea unei unităţi de învăţământ din Târgu Jiu, şoferul de 83 de ani care conducea maşina părăsind locul accidentului, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspecto

Irina Begu a câştigat turneul WTA 125 de la Cali

News.ro acum 12 ore
Irina Begu, locul 102 WTA şi favorită 2, a câştigat, sâmbătă, turneul de categorie WTA 125 de la Cali, Columbia. Begu a învins-o în finală pe Veronika Erjavec (Slovenia, 199 WTA), scor 6-3, 6-3, într-o oră şi 42 de minute. Românca a obţinut un premi

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

4°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

5°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°