Poate ca multora le va parea surprinzator. Dar ultimele saptamani, care ne-au tinut cu ochii atintiti asupra bataliei de pe Dunare, ne-au aratat ca ne pandeste pe toti o primejdie mai mare decat forta apelor revarsate. Putem sa ne aflam pe cel mai inalt pisc al Romaniei sau in locul ei cel mai uscat si tot n-avem cum sa ne consideram la adapost.
Pulverizarea increderii in autoritati si in tot ceea ce inseamna forma organizata de interventie in problemele sociale - caci despre aceste pericole este vorba - ne vor afecta pe toti. Nu avem unde sa ne ascundem.
Am privit cu totii muti de uimire scenele in care reprezentantii autoritatilor, veniti sa evalueze situatia si sa ajute, erau primiti cu ostilitate de niste oameni aflati practic pe buza prapastiei. Daca autoritatile au intervenit sau nu cu eficienta si profesionalism urmeaza sa judecam de aici inainte. Dar urgenta ultimelor zile era, evident, alta: salvarea vietilor omenesti.
Cu atat mai surprinzator a fost comportamentul localnicilor, care in loc de conlucrare cu aceia veniti sa ii ajute au raspuns mai intai cu pasivitate ("nu vine apa aici..."), iar apoi, cand apa totusi a venit, cu ostilitate.
Greu de gasit o tara civilizata in care oameni aflati in fata unui pericol iminent sa refuze sa fie evacuati, obligand autoritatile sa recurga chiar la un anumit tip de forta.
Ajunse in milioane si milioane de case, aceste imagini (mai ales cand au fost prezentate tendentios, asa cum a fost cazul posturilor TV ale lui Dan Voiculescu), au ros puternic la temelia si asa subreda a increderii publice in chiar ideea de autoritate.
Au venit apoi relatarile despre descinderile in zona ale lui Gigi Becali si Andreea Marin - dincolo de aspectul lor umanitar, doua actiuni de imagine menite sa asigure voturi, respectiv audienta. Greu de spus unde se termina candoa
