E prima zi de Pasti, dupa sfanta noapte a Invierii Domnului. In toate localitatile dintre Bucuresti si Craiova iti ies inainte oameni cu lumanari in maini si cosuri incarcate de bunatati pascale. Vin de la slujbele de Inviere, acolo unde a fost oficiata spre dimineata, sau de la Invierea Mica, in localitatile unde se oficiaza. Dar la cativa kilometri de la iesirea din orasul Bailesti, judetul Dolj, spre Dunare, se deschide un peisaj de pe alta lume, ca si cum cineva ar fi tras brusc perdeaua spre apocalipsa: la inceput, pe santurile de pe marginea soselei, grupuri de oameni se adapostesc sub cerul liber, in corturi improvizate, cu animale si lucruri stranse de-a valma, ca fugiti dinaintea unui dezastru iminent, apoi, la cateva sute de metri mai departe, tot orizontul campului, cat cuprinzi cu ochii, e faramitat de corturi, colibe, adaposturi, oameni si animale, imprastiati razlet, fiecare pe unde a avut inspiratia sa se aseze, sub amenintarea potopului. Dupa ce traversezi aglomeratia de oameni alungati de spaima revarsarii Dunarii, care nu poate fi comparata decat cu imaginile taberelor de refugiati de pe campurile de lupta, vazute in ultimii ani la televizor, soseaua se pierde in apa: undeva, la cativa kilometri, localitatea Rast e inecata in Dunare, de la Florii incoace. Peste 1200 de case au ramas cu apele pana la ferestre si mai sus, cele mai multe fiind din chirpici s-au inmuiat si s-au prabusit, Dunarea a inundat cimitirul si trece peste inaltimea crucilor de beton, mortii putrezesc de aproape zece zile, cu crucile de lemn plutind deasupra fostei localitati, fantanile s-au umplut de namol si de animale, in descompunere si ele, biserica frumoasa a localitatii a ramas izolata intre ape, pe o ridicatura mai inalta, toti cei aproximativ cinci mii de locuitori ai Rastului s-au refugiat la cativa kilometri, unde campul are o voluta mai inalta, pe locurile numite "La