Congresul Internaţional pentru Studenţi şi Tineri Medici, Marisiensis, aflat la a X-a ediţie, debutează astăzi la Târgu Mureş. Organizatorii promit o participare deosebită, dar şi surprize pentru cei care, timp de patru zile, vor renunţa la vacanţă pentru a participa la congresul care a devenit tradiţie pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş. Liga Studenţilor este, şi de această dată, organizator principal al evenimentului. Deşi extenuaţi după ce, timp de două luni au pregătit fiecare detaliu, Stelian Caraghiaur şi Horia Nistor, preşedintele şi vicepreşedintele Ligii, au dezvăluit pentru Zi de zi cum este să organizezi un eveniment medical cu participare naţională.
* Rep.: Câţi participanţi s-au înscris până acum la congres?
Stelian Caraghiaur: Există 200 de autori principali şi aproximativ 50 de coautori care se vor prezenta la congres. Ne bucurăm că vor veni la Târgu Mureş studenţi şi medici rezidenţi din toate centrele universitare ale României: Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Oradea, Cluj, Craiova, Braşov, Constanţa şi Timişoara. Prezenţa la acest congres aduce rezidenţilor câte 16 puncte pentru educaţia medicală continuă, numărul acestora fiind mai mare ca până acum.
Horia Nistor: Vom încerca să fim nişte gazde bune pentru colegii noştri din alte oraşe. Participanţii vor fi cazaţi la Hotelul Tineretului şi vor avea parte de multe surprize şi un program care să-i facă să se simtă bine.
* Rep.: De când pregătiţi evenimentul?
S.C.: De la sfârşitul lunii februarie am început organizarea propriu-zisă. A fost foarte greu şi obositor, dar sperăm ca rezultatele să fie pe măsură. Au existat anumite dificultăţi, inerente în astfel de situaţii, dar am găsit ajutor în profesori, autorităţile locale şi sponsorii care au înţeles că acesta este un eveniment foarte important pentru Târgu Mureş.
H.N.: Într-adevăr, mulţumim conduce