Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coşmarul din Sâmbăta Mare

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 26 aprilie 2006 ·

FC Braşov a început cum nu se putea mai bine meciul de la Galaţi. Gol Dedu în secunda 35 de joc, după o pasă pe culoar venită de la Cristescu. „Stegarii” au continuat să fie la cârma jocului pe un teren execrabil şi în faţa unui adversar care nu a creat probleme decât prin „bătrânul” Dănuţ Oprea.

Totuşi, o minge respinsă greşit de Poverlovici, folosit pe linia de fund deoarece titularul Paşca contactase o răceală puternică în chiar seara dinaintea partidei, ajunge în minutul 14 la S. Ilie, care se întoarce pe lângă Magici şi îl bate pe Colceag cu un şut tare din careu. Până la pauză braşovenii forţează marcarea celui de-al doilea gol, fapt care se şi petrece cu un minut înainte de intrarea la cabine, când Maghici trage cu sete în dreapta lui Mirică şi îi readuce pe „galben-negrii” în avantaj.

După timpul de odihnă, tot elevii lui Ţălnar sunt cei care au posibilitatea de a marca, dar Mirică se remarcă la şutul lui C. Prodan din întoarcere şi scoate din vinclu, iar când nimeni nu se mai aştepta la mare lucru se întâmplă nenorocirea.

Poverlovici îl atacă inexplicabil pe colegul său Maghici la centru terenului, mingea ajunge la un gălăţean, Poverlovici revine şi îl faultează în colţul careului de 16 metri. Lovitura liberă executată ca urmare a acestui fault este executată în careu, iar Milea înscrie cu capul, lăsat nemarcat în 7 metri. Nu trece minutul şi Dănuţ Oprea centrează de pe dreapta, acelaşi Poverlovici îl scapă din marcaj pe Cl. Stan şi marchează din plonjon cu capul.

Meciul se încheie sub privirile uluite ale antrenorului Cornel Ţălnar, căruia nu-i vine parcă să creadă ce a văzut. Braşovenii mai apucă să spună că „nici Barcelona, care e cea mai bună echipă din lume, nu ne putea da două goluri într-un minut şi ne-a dat Dunărea Galaţi!” FC Braşov a început cum nu se putea mai bine meciul de la Galaţi. Gol Dedu în secunda 35 de joc, după o

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum o ora
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 56 minute
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Pasajele Bucur - Obor şi Lujerului, precum şi Podul Băneasa intră în reparaţii capitale. Primarul Bucureştiului anunţă că cele trei obiective sunt clasificate în gradul V de risc seismic şi reprezintă un pericol real pentru siguranţa circulaţiei

News.ro acum 35 minute
Pasajele Bucur - Obor şi Lujerului, precum şi Podul Băneasa, din Bucureşti, vor intra în reparaţii capitale, a anunţat, miercuri, primarul general interimar Stelian Bujduveanu. Potrivit edilului, consolidarea acestor trei obiective este esenţială at

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum 2 ore
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

Video Un ministru cubanez demisionează după ce a negat existența cerșetorilor. Cine caută prin gunoaie „participă ilegal la serviciul de reciclare”

Adevarul acum o ora
Declarațiile făcute de ministrul cubanez al Muncii au fost criticate de cetățeni, activiști și chiar de președinte. Criza economică din Cuba a agravat sărăcia, iar realitatea contrazice afirmațiile oficiale.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/34°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°