În Săptămâna Patimilor, Steaua a reuşit să demonstreze că are valoarea de a trece în fruntea ierarhiei formaţiilor româneşti. După ce a învins pe „Boro” în „Cupa UEFA”, sâmbătă a venit rândul marinarilor să se încline, la un scor de forfait, pe „Naţional”. Cu această victorie, cu toate că are două restanţe, cu ultimele clasate, a trecut pe primul loc. Acest lucru şi datorită înfrângerii dinamoviştilor la Cluj, dinamovişti ce au fost ajunşi şi de rapidişti. În Giuleşti, Rapidul a trebuit să se întrebuinţeze serios pentru a reuşi să se impună în ultima secundă a meciului, ceea ce a dat serioase emoţii nu numai suporterilor, dar şi conducătorilor echipei. Gloria se poate socoti scăpată de emoţiile retrogradării, după victoria din faţa lui „Poli” Iaşi, în schimb, oţelarii, prin victoria la un scor concludent de la Petroşani, au luat o serioasă opţiune pentru ieşirea din zona minată a clasamentului.
Vasluienii au mai luat un punct, timişorenilor, dar mai au emoţii mari, pentru că simt în ceafă suflarea gorjenilor. „Gaşca nebună” şi-a continuat seria succeselor din retur, cu un scor de 4-0 în faţa Pandurilor, care, cu toate că şi-au schimbat antrenorul, mare lucru nu au realizat. În Trivale, mare jale, mare, piteştenii suferind a treia înfrângere consecutivă, au ajuns la un – 6 la adevăr.
Victorie de şase puncte
Gloria Bistriţa –
Politehnica Iaşi 1-0 (1-0)
A înscris: Nalaţi (min. 40 – pen.).
Moldovenii şi-au dorit cel puţin un punct, aşa cum reuşiseră bistriţenii, în toamnă, la Iaşi. Au pus probleme mari gazdelor, dar aceştia au reuşit să se impună printr-un penalty în minutul 40. În acest minut, Dianu îl faultează pe Arbănaş, iar Nalati transformă lovitura de la 11 m. Cu această victorie, de şase puncte, bistriţenii şi-au mai acontat un sezon pe prima scenă.
Meciul
marilor rivali
FC Vaslui –
Po