- Diverse - nr. 80 / 26 Aprilie, 2006 In data de 20 aprilie 2006, in jurul orei 15,30, patrula de interventie a surprins in flagrant trei minori, sub podul Mures, unde au scris si desenat pe peretii cladirii amplasate langa calea ferata. Cei in cauza sunt: G.A., de 16 ani, H.A., de 15 ani, si B.R., de 12 ani. Primii doi sunt elevi ai Grupului Scolar "Constantin Brancusi", iar al treilea, elev la Gimnaziul "Al. I. Cuza". Impotriva minorului G.A. s-a luat masura sanctionarii contraventionale in conformitate cu prevederile Legii 61/91 republicata, art. 2, pct. 16, in valoare de 50 RON, deoarece acesta a fost cel care a instigat si condus activitatea contraventionala a celor trei. De asemenea, parintii celor trei minori au fost sanctionati contraventional, cu suma de 100 RON, pentru nesupravegherea minorilor, in conformitate cu prevederile Legii 61/91 republicata, art. 2, pct. 36. Facem mentiunea ca G.A. nu este la prima abatere de acest fel. Au fost informate conducerile scolilor unde acestia sunt elevi. In data de 22 aprilie a fost retinut D.A., care l-a agresat pe agentul de paza de la Centrul Social, si predat Politiei municipiului pentru infractiunea de ultraj. La data de 24 aprilie, in jurul orei 10,30, au fost surprinsi, urmariti si retinuti M. G., si M. A., care furau tabla de pe acoperisul cladirii din spatele statiei de carburanti LUKOIL din cartierul Mureseni. Acestia au fost predati politiei pentru continuarea cercetarilor. In perioada 17 - 24 aprilie 2006, au fost depistate noua persoane care incercau sa comercializeze diferite produse (flori, obiecte artizanale etc.) fara a avea autorizatii emise de administratia publica locala in acest sens. Acestor persoane li s-au aplicat sanctiuni contraventionale in valoare de 400 RON pentru fiecare, si s-au confiscat produsele. In aceasta perioada, pe raza municipiului, agentii au intocmit 81 de procese verba