Prin prisma victoriei la limită, scor 1-0, obţinută în prima manşă, pe teren propriu, în faţa lui FC Naţional, Farul are prima şansă de a ajunge în finala Cupei României, ceea ce ar Prin prisma victoriei la limită, scor 1-0, obţinută în prima manşă, pe teren propriu, în faţa lui FC Naţional, Farul are prima şansă de a ajunge în finala Cupei României, ceea ce ar însemna o reeditare a performanţei realizate anul trecut. Înainte de jocul pe care constănţenii l-au pierdut în faţa Stelei, la Bucureşti, tehnicianul Momcilo Vukotici declara că vine în Capitală pentru a se antrena în vederea returului cu FC Naţional. Antrenorul sârb a văzut că mai are mult de muncă, echipa sa pierzând fără drept de apel, cu 3-0. De partea cealaltă, "bancarii" au moralul ridicat, ei reuşind să spargă defensiva lui Sorin Cârţu şi să învingă FC Argeş, în campionat, cu 3-2. "După acest meci greu, pe care însă l-am câştigat şi am mai acumulat astfel încă trei puncte în clasament, ne aşteaptă altul şi mai dificil, într-o altă competiţie. Vom avea o partidă foarte, foarte grea, dar, dacă jucătorii vor intra în teren concentraţi şi vor juca determinaţi, avem mari şanse să ajungem în finală", a spus Cristiano Bergodi. Partida, arbitrată de o brigadă formată din Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi Sebastian Colţescu, se va disputa de la ora 17.00 şi va fi transmisă de TV Sport.