De câteva zile vremea caldă ne răsfaţă, ne învăluie din toate părţile cu soare şi arome ameţitoare de pomi în floare. Prinşi în mrejele căldurii am început să ne aventurăm pe la terasele care cu foarte mare timiditate se deschid pe rând, una câte una, parcă cu teama primului pas. O cafea, o bere, un suc sau o îngheţată şi voila, am revenit la viaţă. Odată cu noi însă, au înviat şi ţânţarii, mai mari, mai nesătui şi mai agresivi parcă decât în oricare alt an. Din prima zi mai caldă, trompele lor dătătoare de frisoane au făcut victime. Când primul vampir m-a atacat, mi-am amintit de teroarea anului trecut, când fără ruşine în plină zi, ţânţarii făceau ravagii. Mi-am amintit şi scuzele penibile pe care le bâlbâiau cei care aveau sarcina să-i spulbere. Ba că nu sunt substanţe, ba că nu-s bune substanţele că trebuiau aduse altele, până la urmă stârpirea ţânţarilor a rămas în grija gerului iernii. Şi acesta a făcut o treabă excelentă. Doar că acum a venit iar rândul Primăriei să se ocupe de izgonirea scârbavnicelor zburătoare ţiuitoare. Îi invităm să lase la o parte şedinţele, conferinţele, treburile urbei şi alte asemenea nimicuri şi să iasă la o bere. Să dea piept cu realitatea. Poate aşa o să ajungă până la neuronul lor ideea că această campanie în care sunt "implicaţi" până peste urechi, numită curăţenie de primăvară ar trebui să includă şi stârpirea stârpiturilor de primăvară. Ca să nu mă acuze nimeni că mă plâng ca o babă de ceva ce nu există, pot să vă spun că o colegă de-a mea şi-a scos căţelul alb la o plimbare pe malul Mureşului. În cele câteva minute cât a putut să stea lângă apă, căţelul a devenit negru din cauza roiului de ţânţari care l-au înconjurat din toate părţile. Retragerea strategică din faţa atacatorilor a fost cea mai sigură cale de scăpare. Dar oare de ce tot noi trebuie să dăm înapoi? Oare când va veni vremea în care să nu mai avem ce reproşa?