- Editorial - nr. 81 / 27 Aprilie, 2006 Inundatiile de acum sunt pentru romani ca si navalirile barbarilor din vremurile de inceput. Par a nu se mai termina niciodata. Din contra au devenit tot mai frecvente, gasind in teritoriul romanesc locul predilect in care se pot desfasura in voie. Daca in 1970 se aprecia ca astfel de viituri se intampla odata la cateva secole sau chiar la o mie de ani, iata ca de atunci previziunile s-au schimbat radical. Inundatiile s-au repetat din cinci in cinci ani, apoi din trei in trei ani, ca sa devina in scurt timp anuale, trimestriale si chiar lunare. Daca nu e Muresul ori Oltul, ori Tarnavele este Siretul si Prutul. Daca nu sunt Crisurile si Somesurile se umfla in ape Dimbovita si Prahova. Iar daca nu sunt nici unele si nici altele atunci e Dunarea. De altfel in ultima perioada multe paraie si paraiase care secole de-e randul au zacut in anonimat au facut istorie in ultimii ani, prin forta lor nimicitoare, cu o cruzime greu de inchipuit, iar inundatiile catastrofale din vara anului trecut au fost opera unor astfel de forte latente ale naturii. Toate aceste manifestari foarte frecvente si foarte violente in spatiul nostru Carpato-Danubiano-Pontic dovedesc precaritatea si vulnerabilitatea zonei locuite de romani, care, in ciuda evidentelor au o retea hidrografica destul de slaba. Revarsari ale apelor se petrec in toata Europa cat si pe intregul mapamond, dar nicaieri in lumea civilizata ele nu cunosc dramatismul celor din Romania. De ce tocmai la noi manifestarile cele mai violente? Pentru ca tara noastra este veriga cea slaba din lantul de zone amintite, aici natura simtindu-se intr-adevar ca la ea acasa, libera in manifestari precum pasarile cerului in vazduh. Din pacate, natura s-a schimbat in rau si se pare, iremediabil in ultimele decenii. Ea a devenit nu numai capricioasa, ci si mai putin previzibila in manifestari. Inundati