Sociolog, economist, publicist si autor, Frédéric Lebaron (n. 1969) este profesor la Universitatea Jules-Verne (Picardie), membru la Institutul Universitar din Franta (IUF) si, din februarie 2005, directorul Centrului Universitar de Cercetari Administrative si Politice (CURAP) din Amiens.
Face parte din renumita institutie de cercetare CNRS (Centre National de Recherches Sociales, Paris) Frédéric Lebaron a publicat lucrari de specialitate si eseuri pentru publicul larg, de pilda:
„Credinta economica. Economistii intre stiinta si politica", Ed.du Seuil (2000); „Savantul, politicul si mondializarea"( 2003) si „Ordine monetara sau haos social? Banca centrala europeana si revolutia neo-liberala", (in curs de aparitie), ambele la Editions du Croquant.
Manola Romalo: Timp de doua luni, Franta a organizat greve si demonstratii de mare amploare care-au culminat pe 28 martie si pe 4 aprilie. Care sunt principalele cauze ale acestei duble crize: politice si sociale?
Frédéric Lebaron: Criza politica a fost legata de faptul ca programul neo-liberal, aplicat in Franta de cativa ani in mod destul de metodic, s-a accelerat in ultima perioada intr-o logica foarte voluntarista. Primul ministru Dominique de Villepin a dorit ca lucrurile sa mearga foarte repede in materie de „reforme structurale ale pietei de munca", cum se spune cam peste tot in lume.
Manola Romalo: Cum se manifesta in prezent criza politica?
Frédéric Lebaron: Aceasta criza politica isi are radacinile intr-o criza sociala structurala, legata in primul rand de procesul de precarizare cu care o mare parte populatiei salariale, in special tinerii, se confrunta astazi. Exista de asemenea un numar foarte mare de slujbe precare (cu salarii foarte mici din care nimeni nu poate traia, n.a.).
Manola Romalo: Ce masuri de „globalizare a muncii" au fost impuse
