Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatii PD, impotriva colegului Hardau

Publicat in Romania Libera, joi 27 aprilie 2006 ·

Plata prejudiciilor salariale pentru profesori este in pericol sa fie blocata. Majoritatea deputatilor PD au votat, ieri, impreuna cu cei ai PSD si ai PRM pentru retrimiterea la comisie a unui proiect initiat in acest sens de ministrul democrat al Educatiei, Mihail Hardau. Ordonanta redactata de ministrul Hardau viza plata unor diferente salariale din perioada octombrie 2001-septembrie 2004 pentru personalul didactic din invatamantul de stat. De altfel, plata prejudiciilor a facut obiectul unor negocieri intre minister si sindicate. Guvernul trebuia sa aloce de la buget peste 6000 miliarde lei. In conditiile lipsei de fonduri, ministerul a hotarat plata esalonata a acestor sume. Plata urma sa se efectueze integral in 2006 pentru cei care aveau hotarari judecatoresti in acest sens si esalonat pe 35 de luni pentru restul cadrelor didactice. Ordonanta a trecut de Senat, iar la Camera Deputatilor a fost aprobata fara probleme de comisiile reunite de invatamant, fara nici o observatie din partea nici unui grup parlamentar. Ieri, insa, deputatul PSD Ioan Munteanu a propus retrimiterea proiectului la comisie, invocand existenta unei discriminari intre cei care isi primesc banii imediat si cei care ii primesc esalonat. Efectul: ordonanta a fost retrimisa la Comisia de invatamant si la Comisia de buget, cu 69 de voturi "pentru", 37 "impotriva" si 3 abtineri. Din cei 18 deputati PD prezenti la sedinta de plen, 10 au fost pentru retrimiterea la comisie a proiectului propus de ministrul Educatiei, cinci au votat impotriva, doi s-au abtinut, un altul preferand sa nu voteze. Cei 34 deputati PSD si cei 6 deputati PRM prezenti au votat, de asemenea, in unanimitate, pentru retrimiterea proiectului lui Hardau la comisie. Deputatii PNL au votat in majoritate impotriva retrimiterii la comisie - 22 dintre cei 32 prezenti, iar cei 6 deputati apartinand grupului PC au votat in unanimi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

George Simion susține că va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannnis, în noul Parlament, pentru „lovitură de stat”: „Avem voturi”

HotNews acum 10 ore
Liderul partidului de dreapta radicală AUR, George Simion, a solicitat miercuri seară, într-o emisiune la postul Realitatea Plus, demisia președintelui Klaus Iohannnis și a judecătorilor de la Curtea Constituțională a României (CCR), în contextul an

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 12 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°