Printre cladirile supermarketurilor abundent luminate de privirile lacome ale consumatorilor, in masinile oamenilor ce fug de cine oare, isi plimba sunetele nestingherita singura zeita careia muritorii nu i-au gasit inca nume: Muzica. Din ce si din cine s-a nascut nimeni nu stie. Stim insa ca zei de pe toate meleagurile s-au folosit de vrajile ei. Pe vremea când satirul Marsyas isi pierdea viata sfidând indemânarea zeilor in a cânta, muzica era vazuta ca un izvor al misterelor insotind orice gest ritual. Astazi, acest izvor al misterelor este siluit de catre purtatorii de ghiuluri, maestri supremi ai dezacordurilor. Era o vreme când Amadeus, copilul alintat al Salzburg-ului, umplea Europa cu minunatia clavecinului sau. Astazi, copiii-minune ce rânjesc aurit la fiece colt de strada sunt doar niste tonomate de suspine vulgare. Vechile legende spun ca vrajile cele mai periculoase sunt acelea ce incap pe mâinile nestiutorilor. Generând mituri si fiind nascuta din dorul oamenilor pentru mister, muzica a fost dintotdeauna cea mai puternica vraja a omenirii. O vraja ai carei aparatori, artistii, sunt fidelii pastratori ai povestilor si viselor noastre. Folosindu-se de sunete si talent, acesti oameni lupta impotriva acelor guri ce ofteaza „pe la spate“ sau a celor care „striga: Selecta“. Nu e nimeni dornic sa stearga cu totul de pe fata pamântului acesti orci muzicali impropriu numiti manelisti. Folosul lor exista, dar atunci când urechile noastre incep sa fie asaltate de ritmurile ce transforma ne-spusul in ordinar, vraja muzicii isi pierde din putere si aceasta nimeni nu doreste. Unul din locurile in care muzica inseamna inca poveste si mister este muzica rock, si in special mai noile curente de rock-gothic si rock-simfonic. Formatii ca Lacrimosa, Nightwish sau mai clasicii de la Therion impletesc cu duritatile sonore ale nordului povesti despre zâne si elfi, despre batali