Premierul Tăriceanu a spus că guvernul său va construi 80.000 de locuinţe pe an, accesibile celor cu venituri modeste. Accesibil însemnînd undeva la 40.000 de euro. Cîteva zile mai tîrziu, s-a anunţat oficial că România va lua un credit extern pentru a construi 9.000 de locuinţe sociale care vor fi închiriate tinerilor, prin ANL. Din păcate, guvernul liberal nu face decît să umfle o politică trecută, foarte prost gîndită şi execrabil aplicată.

Dacă vă aduceţi aminte, guvernul Năstase a investit şi el masiv în locuinţe. După promisiuni şi intenţii s-ar fi zis că situaţia trebuia să fie ameliorată acum. Nu e cazul. Prima problemă e faptul în sine că statul român se apucă el să construiască şi apoi să distribuie casele. Iar statul e un prost constructor şi cumpărător, în general plătind mai mult decît face. A doua problemă: distribuţia locuinţelor. Nevoia fiind cu mult mai mare decît poate statul să construiască, sistemul e corupt. Cum era de aşteptat, nimeni nu are încredere că distribuţia e corectă (consiliile locale împart casele), iar criteriul de alegere pare a fi mai degrabă apropierea de putere. Adică se aleg cu case în primul rînd cei care sînt rude, care îi cunosc sau care pot să îi corupă pe cei din comisii (nenumărate scandaluri au izbucnit cu consilieri locali aflaţi ei înşişi pe liste, cazurile de la Timişoara şi Bucureşti îmi vin acum în minte).

Asta în ce priveşte aplicarea, dar soluţia respectivă, chiar aplicată bine, ar fi suferit de probleme de concepţie. Nu a fost clar niciodată cine beneficiază cu adevărat de această investiţie. ANL e un fel de bancă ce spune că lucrează pentru tinerii cu nevoi, dar din cînd în cînd izbucnesc scandaluri prin presă cu vile construite de ANL. De ce e nevoie de bani publici pentru ca preşedintele CNA să se mute la vilă în nordul Capitalei? (exemplul lui Ralu Filip e luat la întîmplare, listele sînt lungi