Deputaţii iranieni au solicitat preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad anularea deciziei-surpriză, adoptată luni, de autorizare a prezenţei femeilor la evenimentele sportive de pe stadioane. "Solicităm preşedintelui să anuleze ordinul care autorizează prezenţa femeilor pe stadioane şi cerem menţinerea situaţiei actuale", a declarat deputatul şi liderul religios din Ispahan (centrul Iranului), Mohammad-Taghi Rahbar. ,,Prezenţa femeilor pe stadioane contravine valorilor morale, sociale şi islamice" consideră Rahbar. Acestuia i se alătură un alt conservator, Saeed Aboutaleb: ,,Femeile au dreptul să pătrundă pe stadioane, dar trebuie să existe mai întâi de toate o educaţie culturală, iar apoi să vedem dacă se poate aplica". Preşedintele iranian le-a răspuns acestora încă de luni, când a ordonat schimbarea radicală a situaţiei femeilor în Iran, spunând că ,,în ciuda percepţiei şi propagandei unora, experienţa a dovedit că prezenţa masivă a familiilor şi a femeilor în aceste locuri întăreşte moralul şi etica". Femeile nu au mai avut acces pe stadioanele de fotbal din Iran de la revoluţia islamică din 1979. (B.B.)
Deputaţii iranieni au solicitat preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad anularea deciziei-surpriză, adoptată luni, de autorizare a prezenţei femeilor la evenimentele sportive de pe stadioane. "Solicităm preşedintelui să anuleze ordinul care autorizează prezenţa femeilor pe stadioane şi cerem menţinerea situaţiei actuale", a declarat deputatul şi liderul religios din Ispahan (centrul Iranului), Mohammad-Taghi Rahbar. ,,Prezenţa femeilor pe stadioane contravine valorilor morale, sociale şi islamice" consideră Rahbar. Acestuia i se alătură un alt conservator, Saeed Aboutaleb: ,,Femeile au dreptul să pătrundă pe stadioane, dar trebuie să existe mai întâi de toate o educaţie culturală, iar apoi să vedem dacă se poate aplica". Preşedintele iranian le-a răspuns acestora î