Esecul crestin-democratiei e o realitate patenta. Aderenta statistica la valorile Bisericii nu se reflecta - pentru cea mai mare parte din electoratul acestei tari - într-o agenda civica sau politica. Pentru a proba aceasta afirmatie va fi suficient sa luam exemplul sefilor de stat. Inutil de reamintit, sloganurile care l-au mentinut la putere timp de 12 ani pe Ion Iliescu n-au avut vreo tangenta cu sensibilitatile etico-religioase ale suflarii ortodoxe. Franchetea cu care d-l Iliescu s-a declarat liber-cugetator (în traducere populara: "om fara nici un Dumnezeu") a avut chiar efecte tranchilizante. Intelectualii emancipati au putut aprecia separatia sferei publice de cea privata, în timp ce poporul mai putin scolit a priceput ca visul de aur al socialismului nu mai reprezinta de mult monopolul Bisericii. Intr-un mandat epuizatcu viteza fulgeratoare,Emil Constantinescu n-a demonstrat delocca asumareadeschisa a Crezuluipravoslavnicar aveavreun efectpurificator asupra politicului. Dimpotriva, pietatea individualaa d-lui Constantinescu aramasperfectizolata fata de exigentele unei serioasereflectii si practici teologico-politice. Lustratia din administratie, stoparea hemoragiei bancare,anihilarea coruptiei sistemice, protejarea familiei, întarirea securitatii, profesionalizarea educatiei n-au ramas decat idealuri de mucava. In fine, popularitatea de astazi a d-lui Traian Basescu nu are de-a face cu slefuirea vreunui vechi catarg, pentru imaginea caruia idealul politic al crestin-democratiei sa fi contat vreodata. Ca si în cazul condamnarii comunismului, de vina este mai ales marea si faptul ca "pe vapor nu se afla o biserica". Pe scurt, ceea ce declanseaza miscarile de scena ale presedintelui Basescu este pragmatismul instinctual si reactivitatea temperamentala, usor atenuata de cateva referinte decorative de tip magico-religios (Catedrala Mantuirii sau evocarea Bucovine