Articolul despre standardele universitare al lui Andrei Cornea, autor cu care în general ma gasesc pe aceleasi pozitii pragmatice, reprezinta un punct de vedere care risca sa devina politica unui grup influent care sa se opuna adoptarii standardelor universale în acreditarea valorii academice de la noi. Si nu as vrea sa se întample asa ceva. Ar fi o eroare, pentru ca, daca ar aduce castiguri imediate - pastrarea unui anumit monopol al atribuirii faimei si prestigiului intelectual în Romania pentru cateva retele de intelectuali -, pe termen lung si în sens mai larg ar fi catastrofala pentru cultura noastra. Ar duce la cresterea parohialismului si a distantei dintre noi si Occident, distanta de care se plangea Gabriel Liiceanu într-un numar precedent. Multe dintre observatiile punctuale ale d-lui Cornea sunt juste, bibliotecile continua sa fie proaste, birocratia universitara devine, pe zi ce trece, în mainile europenizatorilor neofiti, convertiti din vechi utecisti, ridicola si cu totul nefolositoare, coruptia înfloreste si caile de a ocoli orice reglementari care se introduc au devenit atat de previzibile si de clare, ca le-am putea desena pe asfalt cu vopsea de marcat. Dar, la altele, se însala. Daca mai multi autori de carti reputate la noi nu au nici macar doctoratul nu e pentru ca li l-ar fi refuzat cineva, ci pentru ca nu au avut disciplina, în acesti cincisprezece ani, sa urmeze un program doctoral fie la noi, fie în strainatate, desi zeci de mii de oameni tineri si mai putin tineri au facut-o. Doctoratul nu trebuie bagatelizat. Facut cum trebuie, el ofera cu adevarat o formatie. Nu atat conteaza obiectul final, teza, cat disciplina de a achizitiona anumite norme academice, de a deveni nu un eseist, un scriitor sau un jurnalist, ci un scholar. Adica o persoana care poate extrage ordinea din haos si propune un model, fara a proceda selectiv cu materia cu care lu