Una dintre povestile care ne-a ramas in minte in epoca lui Nicolae Ceausescu este legata de inchiderea patinoarului Floreasca.
Se spunea, si probabil era adevarat, ca, intorcandu-se intr-o seara acasa, paranoicul conducator s-a speriat de grupurile de tineri care ieseau din parc pe intuneric. I-a crezut protestatari, desi singura lor vina era ca patinoarul tocmai se inchisese, iar in bezna ordonata de partid si de stat orice silueta putea parea amenintatoare. Asa s-a inchis patinoarul Floreasca si inchis a ramas pana in ianuarie 1990.
Astazi citim insa la gazeta ca acelasi patinoar este din nou in pericol, nu din cauza unui dictator paranoic, ci din cauza ambitiilor lui Omar Hayssam. Devenit prin diferite manevre proprietarul patinoarului, acesta vrea sa-l sacrifice pentru a construi un hotel.
Constructia va distruge cu siguranta si Parcul Floreasca, asa cum au fost distruse si alte parcuri ale Capitalei in urma invaziei constructiilor. Nici Primaria Sectorului 2, de pilda, nu a gasit alt loc ca sa se extinda decat tot intr-un parc.
Tot din presa, mai precis din saptamanalul "Prezent", aflam despre privatizarea cel putin ciudata a Institutului "Pasteur", unde cercetarea veterinara pare sa fi devenit o anexa a distributiei de medicamente, iar terenurile, potrivit ziaristilor, ar fi pe cale sa fie vandute cu toptanul.
Exemplele ar putea continua, iar baza sportiva Vointa, despre soarta careia a scris EVZ, reprezinta si ea un caz elocvent din acest punct de vedere.
Am invocat povestea patinoarului Floreasca pentru a sublinia un paradox trist, si anume distrugerea nejustificata a unei facilitati sportive de interes public de catre reprezentantii regimului instaurat dupa 1989. Daca a fost creata in regimul comunist nu inseamna ca trebuie distrusa.
Nu acesta a fost sensul schimbarii din 1989, ci sa
