Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxa pe noxe rămâne suspendată în aer

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 28 aprilie 2006 ·

Agenţii economici care aruncă noxe în aer, fie că au doar o maşină la firmă, fie prin specificul activităţilor lor, nu plătesc deocamdată „taxa pe noxe”. Hotărârea de Guvern nr. 196/2005 care reglementează această taxă a intrat de ceva timp în vigoare, însă nimeni nu ştie cum se va aplica. Cadrul legislativ prevede obligativitatea plăţii unor taxe aferente poluării pe care le produc firmele în timpul desfăşurării activităţii. Sunt taxate atât noxele aruncate în aer prin activitatea de bază, fie cele produse de automobilele pe care firma le foloseşte. Calculul acestor taxe se vehiculează a fi unul anevoios, bazat pe tipul şi volumul carburanţilor folosiţi sau al noxelor eliberate în atmosferă, dar în lipsa unor norme metodologice de punere în aplicare a HG 196/2005 nimeni nu poate spune cum vor fi ele calculate. Înainte de aprobarea acestei legi, regimul taxei de mediu era stabilit prin „defuncta” Lege 73/2000, care a fost abrogată. „Obligativitatea taxei vărsate la Fondul de Mediu a apărut la începutul lui 2002. La sfârşitul acelui an au apărut şi declaraţiile tipizate care trebuiau să fie completate de agenţii economici. În 2003 aceste declaraţii au fost modificate. Legislaţia veche avea parte însă de lacune”, explică comisarul – şef Jeni Popinceanu istoria taxei de mediu.

Popinceanu a afirmat că taxa pe noxe nu se mai plăteşte din 31 decembrie 2005, termen după care a intrat în vigoare noua legislaţie. „Agenţii economici trebuie să aştepte adoptarea normelor metodologice aferente HG 196/2005, care reglementează modul de calcul a acestor taxe. Agenţii economici se află acum în stand-by şi nu mai trebuie să plătească nimic în ceea ce priveşte taxa de noxe. Noi la fiecare control îi punem în temă să aştepte sosirea acestor metodologii, care vor fi publicate în Monitorul Oficial, precum şi declaraţiile tip pe care vor trebui să le completeze. Aceste declaraţii se

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători la Curtea Constituţională a României au depus jurământul la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 15 minute
Cei trei noi judecători la Curtea Constituţională a României (CCR), Mihai Busuioc, Asztalos Csaba şi Dacian Cosmin Dragoş, au depus jurământul, duminică, la Palatul Cotroceni. La ceremonie sunt prezenţi preşedintele României, Nicuşor Dan şi premieru

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°