şi 4-1).Giuleştenii au revenit într-o finală de cupă după patru ani, în 2002 ei câştigând trofeul în faţa lui Dinamo, cu scorul de 2-1. Cei doi marcatori de atunci, Marius Măldărăşanu şi 4-1).
Giuleştenii au revenit într-o finală de cupă după patru ani, în 2002 ei câştigând trofeul în faţa lui Dinamo, cu scorul de 2-1. Cei doi marcatori de atunci, Marius Măldărăşanu şi Daniel Pancu, sunt şi acum pe statul de plată al echipei feroviare, ca şi Vasile Maftei, de altfel. Pancone, marcator a două goluri în cele două manşe disputate în faţa Petrolului, a declarat că partida de la Ploieşti a fost tratată cu relaxare. "Am fost cu gândul la meciul de duminică contra Stelei, din campionat, şi din această cauză am luat trei goluri". Căpitanul Vasile Maftei a adăugat, la finalul partidei terminate cu scorul de 3-3: "Imediat după fluierul final de la Ploieşti m-am gândit la Steaua". "Consider rezultatul normal, chiar dacă până la final noi trebuia să câştigăm", a precizat antrenorul Răzvan Lucescu.
Un australian a salvat Naţionalul
La partida FC Naţional - Farul, la pauză, constănţenii erau cu un picior în finală după ce Paşcovici a redus diferenţa de pe tabelă la 2-1. Cel care s-a opus acestui deznodământ a fost australianul Ryan Griffiths care, după ce deschisese tabela în minutul 11, a mai punctat de două ori în a doua repriză, stabilind scorul final la 4-1, "bancarii" ajungând astfel după trei ani din nou în ultimul act. Atacantul de la Antipozi nu crede că această triplă îi va aduce convocarea în naţională. "În selecţionata noastră sunt jucători precum Viduka şi Kewell, şi nu te poţi aştepta să ajungi la Cupa Mondială doar pentru că ai marcat trei goluri în Cupa României", a declarat "cangurul".
Preşedintele "bancarilor" a comentat cu umor despre locul de desfăşurare al finalei, care în ultimii doi ani s-a disputat chiar pe arena din Parcul