Spre deosebire de câţiva cronicari literari care îşi aruncă periodic, cu "fiurca", textele între coperţi de carte, după un vechi şi sănătos principiu (o cronică apărută în revistă va fi citită într-o emisiune la Radio, ca medalion, apoi introdusă într-un volum, iar la sfârşit, într-o impunătoare sinteză), Mircea Iorgulescu înfăţişează în Tangenţiale, pe lângă cunoscutul său profil combativ, o materie bine organizată pe axa unui criteriu. Sunt reunite aici analize de dimensiuni variabile (de la simpla recenzie la studiul în toată regula) dedicate unor cărţi de critică şi istorie literară, memorialistică şi publicistică accentuat confesivă. Poezia şi proza lipsesc, de asemenea teatrul: literatura artistică adică, "pură" în sensul ficţionalităţii. Nu că problemele pe care le urmăreşte autorul nu s-ar regăsi în interiorul unor astfel de opere şi că o analiză atentă nu le-ar putea decupa explicativ; dar Mircea Iorgulescu preferă în cazul de faţă să disece metaliteratura, ceea ce se scrie - şi se trăieşte - pe marginea cărţilor. În cele mai bune pagini ale sale, critica pe care o întreprinde nici nu este una propriu-zis literară, ci culturală în sens larg, angajând competenţe diverse (în sfera istoriei, psihologiei, sociologiei, politologiei) şi expunând o altă miză decât aceea a stabilirii unui diagnostic axiologic. Mai mult decât atât, în ambele secţiuni ale volumului apare o problematică fierbinte, deopotrivă actuală şi spinoasă: o sumă de teme delicate, aproape tabu, pe care alţi critici le ocolesc cu prudenţă. "Tangenţiale" este, atunci, o frumoasă figură de stil, oarecum improprie dacă o raportăm la conţinutul volumului şi la maniera de lucru a autorului. Mircea Iorgulescu merge drept la ţintă, abordează frontal o tematică dificilă (legionarism, antisemitism, colaboraţionism, poliţism ideologic, revizuiri post-revoluţionare...), lăsând "diplomaţia" deoparte, cu ipocr