Un amănunt de istorie a presei: o Gândirea (cea a lui Cezar Petrescu), de găsit, printre alte vrafuri de reviste cu ştaif, de odinioară, în unul din cele două anticariate de pe Academiei (primul cum vii dinspre bulevard) are, pe coperta întîi, scris aşa: anul IV, no.1. Atît. Nici o referire la istoria exterioară, pe foaia maronie, cu titlu subliniat şi frontispiciu de Teodorescu Sion. Era să spun că apare fără dată (destule cărţi, în jur de 1900, sînt s.a.), dacă nu găseam, pe ultima învelitoare, undeva deasupra cuprinsului, cu litere mici, stacojii, scris 15 octomvrie 1924. Citisem, puţin mai sus, că "apare la 1 şi 15 ale fiecărei luni". Care va să zică, o gazetă de toamnă. Ce culege, în 32 de pagini mici, jumătate cît ale revistelor noastre, exclusiv coperta, printre litografii de Utrillo şi Wlamink, desene de Demian, Pătraşcu şi-un bust al lui Athanase Sima, reprodus după Bourdelle? Un editorial, să zicem, polemic, al lui Francisc Şirato, despre arta plastică românească. Avem sau nu artă naţională? Da, am avea, sună răspunsul, de care-ai şti, oricînd, să spui că-i din Gândirea, al lui Şirato, dacă artistul ar reuşi nu să imite, ci să esenţializeze, aşa cum fac ţăranii. Un punct de vedere, şi un stil de dezbatere: muşcător, la început - "se întreabă îngrijoraţi, logofeţii esteticei: avem o artă naţională? Între două cronici despre impresionism şi expresionism, reapare această întrebare în discuţii ce rămîn, fatal, fără concluzii. Semănat în stîrpiciunea simţirii şi inteligenţii lor, acest gingaş germene, Ťartať, nu poate încolţi şi rodi din cauza glandelor istovite de un pesimism de altfel fără cauză. Aşezaţi la cele două hotare, încă nedefinite, ale timpurilor actuale, ei chiue ciobăneşte la oile, cu secreţiune Ťartisticăť, din stîna Ateneului." - pe urmă tot mai echilibrat, metodic, dar nu mai puţin liric, "frumos".

Trecută astă cumpănă, şi puşi la