Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa captiva

Publicat in Curierul, vineri 28 aprilie 2006 ·

Presa si-a pierdut statutul de a patra putere in stat. Aceasta este concluzia unei dezbateri cu tema "Presa si democratia", la care au participat Cristian Preda, conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice din Bucuresti, Ioana Avadani, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, si jurnalistul Bernard Cassen, profesor la Institutul de Studii Europene al Universitatii Paris 8 si presedinte de onoare al ATTAC.

Presa romaneasca renunta la politica

Criza din mass-media este generalizata, atat in Romania, cat si la nivel mondial. Ioana Avadani a apreciat ca presa romaneasca si-a asumat in perioada postrevolutionara mai multe sarcini decat ar fi trebuit. Astfel a aparut jurnalistul judiciar, care se crede concomitent politist si judecator.

Dupa ce iluziile postdecembriste s-au risipit a intervenit blazarea, dar abordarea mesianica si emotionala persista inca, situatie in care deseori simpla opinie este etichetata drept stire. Misiunea presei a fost deturnata si in perioada 2000-2004 cand firava opozitie a facut ca presa sa fie nevoita sa-si asume acest rol.

Dupa atatia ani de lupte inutile, presa romaneasca a ajuns, in opinia lui Avadani, sa nu mai poata indeplini rolul care-i revine intr-o democratie participativa. Aceasta presupune un cetatean informat care are incredere in institutiile statului si foloseste parghiile ce-i stau la indemana pentru a-si imbunatati mediul de viata. Insa presa pare a fi abdicat de la rolul de informare a cetateanului.

Stirile politice au devenit din ce in ce mai putine. Asta si din cauza unui climat delicat in care sunt greu de apreciat evolutiile scenei politice. In schimb, a castigat teren "infotainment"-ul ce dizolva functia de informare in aceea de divertisment. "Media este perceputa ca unic canal de comunicare intre guvernanti si guvernati si asta e o mare greseala", a co

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°