Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inca 170 milioane RON vor fi investiti in Autostrada Soarelui

Publicat in Curierul, vineri 28 aprilie 2006 ·

Desi sezonul estival 2006 pe litoralul romanesc se deschide oficial pe data de 1 mai, lucrarile la Autostrada Bucuresti - Constanta nu au fost inca finalizate. De fapt, tronsoanele de Autostrada Drajna - Fetesti si Fetesti - Cernavoda vor fi deschise circulatiei, pe ambele sensuri, abia in luna iulie a anului 2006, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului. Pentru accelerarea lucrarilor de constructie a doua dintre tronsoanele Autostrazii Bucuresti - Constanta, Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, alocarea unei sume de 170 de milioane de lei, suma ce va fi cuprinsa in bugetele anuale ale MTCT, in perioada 2006-2009. Oana Marinescu, purtatorul de cuvant al Guvernului, a declarat miercuri ca abia in luna septembrie 2006 vor fi finalizate nodul rutier de la Cernavoda si lucrarile la statia de taxare. Printre proiectele pe care ministerul le are in vedere sunt si lucrarile la DN6, intre Timisoara si Lugoj, care vor fi finalizate in septembrie 2006, iar o alta portiune de sosea, intre Craiova si Drobeta Turnu-Severin, va fi inaugurata o luna mai tarziu. Variantele ocolitoare de la Timisoara si Craiova vor fi finalizate, conform estimarilor, in noiembrie 2006 si, respectiv, decembrie 2006.

Mai mult, pana in decembrie 2006 va fi modernizata o portiune de 35 de km din Autostrada Bucuresti - Pitesti, iar in luna iunie vor fi finalizate lucrarile de largire la 6 benzi a Pasajului Otopeni, si a soselei dintre Pasajul Otopeni si Aeroportul Otopeni.

Desi sezonul estival 2006 pe litoralul romanesc se deschide oficial pe data de 1 mai, lucrarile la Autostrada Bucuresti - Constanta nu au fost inca finalizate. De fapt, tronsoanele de Autostrada Drajna - Fetesti si Fetesti - Cernavoda vor fi deschise circulatiei, pe ambele sensuri, abia in luna iulie a anului 2006, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, C

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 40 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum o ora
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 3 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°