Unul dintre cele mai frumoase cupluri din media românească, Andreea Berecleanu şi Andrei Zaharescu, are în aceste zile un program foarte încărcat. Cei doi prezentatori ai Observatorului de la Unul dintre cele mai frumoase cupluri din media românească, Andreea Berecleanu şi Andrei Zaharescu, are în aceste zile un program foarte încărcat. Cei doi prezentatori ai Observatorului de la ora 16.00, de la Antena 1, se pregătesc de botezul fiului lor, Petru-Matei, care s-a născut la 10 septembrie 2005. Evenimentul va avea loc duminică, 7 mai, şi va fi unul cu totul special, dar extrem de discret, aşa cum le place celor doi să-şi trăiască viaţa de familie. Naşii micuţului Petru sunt Doina şi Doru Vasilescu, aceiaşi care i-au cununat (în vara anului 2000) pe Andrei şi Andreea şi care au botezat-o pe Eva, fiica mai mare a cuplului. Consecvenţi în opţiunile lor, celebrii părinţi ai băieţelului care va fi creştinat la începutul lunii florilor au ales ca botezul şi petrecerea aferentă unui asemenea eveniment să aibă loc exact acolo unde, în urmă cu şase ani, a avut loc şi nunta lor. Aşa că, după modelul cunoscut deja, botezul va avea loc la Biserica Sf. Paraschiva, iar felicitările şi restul momentelor tradiţionale, la Clubul Diplomaţilor. Cea mai nerăbdătoare să participe la ceremonie de creştinare a lui Petru este surioara lui, Eva, în vârstă de cinci ani şi jumătate. Special pentru acest eveniment, părinţii ei i-au cumpărat de la Viena o rochiţă albă, lungă, cu voal, pantofiori cu toc, coroniţă şi în general cam tot ce-i trebuie unei fetiţe pentru a se transforma, pentru câteva ore, într-un înger