Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taximetriştii, informatorii Poliţiei

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 28 aprilie 2006 ·

Şoferii de taxi s-au angajat, printr-un protocol semnat cu poliţiştii, să semnaleze tot ce văd: furturi, spargeri de maşini sau bătăi de stradă. Poliţia Capitalei a semnat un protocol cu reprezentanţii Camerei taximetriştilor din România şi astfel şoferii de taxi îi vor ajuta pe poliţişti în munca lor. Orice mişcă “în front” şi este suspect este raportat de către taximetrişti dispeceratelor, de unde informaţia pleacă imediat către Poliţie. “Iniţiativa aparţine Poliţiei Rutiere şi protocolul a fost semnat cu zece firme de taximetrie din Bucureşti, cele mai mari, şi asta înseamnă că dispecerii racordaţi acoperă cam 10 la sută din piaţă.

Primesc sesizări

“În cadrul fiecărui dispecerat a fost pusă câte o staţie radio. Racordarea nu a costat nimic, iar frecvenţa a fost a Camerei Taximetriştilor. Suma pentru plata frecvenţei este foarte mică. Aproximativ 10 milioane de lei pe an”, ne-a declarat comisarul-şef Călin Lupşa, şeful Biroului Control Tehnic de la Poliţia Rutieră a Capitalei. Tot el susţine că taximetriştii vor primi de la poliţişti informaţii, prin staţia radio, despre maşinile furate ori semnalmentele hoţilor, iar atunci când vor vedea pe traseu ceva care corespunde cu informaţiile, vor anunţa Poliţia. De asemenea, poliţiştii îi îndrumă pe cetăţeni să se plângă taximetriştilor dacă au o problemă. “Dacă sunteţi pe stradă şi aveţi o problemă care priveşte Poliţia, puteţi merge la un taximetrist”, ne-a mai spus Lupşa.

Şi vor girofar

Mulţi dintre taximetrişti nu ştiau nimic despe această colaborare. Dar nici nu erau prea încântaţi: ”Anunţ, într-adevăr, dacă văd ceva, dar să urmăresc o maşină…în nici un caz. Nu sunt poliţist. Ştiu un caz când un coleg a vrut să urmărească o maşină furată şi i s-a dat amendă că a trecut pe roşu. Legea spune că nu pot să trec pe roşu decât dacă am girofar! Să îmi dea girofar! Cine îmi plăteşte amenda? Şi cine

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Avertizare ANM: Cod portocaliu de averse şi grindină în nordul ţării

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că sâmbătă în nordul ţării pot fi averse, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis două avertizări, cod galben şi cod portocaliu, valabile în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 2 ore
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

O statuie a lui Prigojin a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg - Rusia

Adevarul acum 32 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă la mormântul său din Sankt Petersburg

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum o ora
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va fi distrus

Mediafax acum o ora
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 3 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 2 ore
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 7 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°