Ultima găselniţă a lui Mircea Geoană este lansarea unei noi generaţii de politicieni pesedişti. Ea s-ar numi "Generaţia 2008". Ginerele soacrei sale nu se află pentru prima oară în postura de a propune lozinci cu iz revoluţionar. Acum câteva luni vorbea despre începutul unei noi existenţe în PSD. S-a văzut cu ce s-a soldat aventura sa lingvistică - pentru că la atât s-a redus, la o vorbărie fără sens. De altfel, liderul pesedist a dovedit în repetate rânduri că nu lingvistica e partea sa tare. Izolat în partid, urât de diversele tabere aflate în conflcit, dispreţuit de tartorele indiscutabil al pesedismului de la sate şi oraşe, Iliescu, lui Geoană nu i-a rămas decât să-şi inventeze un partid cu totul şi cu totul nou.

Riscul e imens, iar rezultatele s-ar putea să semene cu mai vechea încercare a URR-ului de a intra pe scena publică. E limpede, însă, că nu de bună voie, ci din disperare, a ajuns Geoană la această idee. Nu e rău că, în ceasul al treisprezecelea, sunt lansaţi în politică, masiv, tinerii. Dar cine are, în clipa de faţă, ochi şi urechi pentru ei? O fi sunând bine o echipă fără Hrebenciuc, Mitrea, Miki Şpagă. Dar cine s-ar buluci să-i voteze pe deocamdată anonimii Ana Birchall, Marius Lazăr, Georgian Pop, George Maior? Pe lângă handicapul lipsei de notorietate, ei vor fi confruntaţi cu adversităţile din partid. Numai un naiv îşi imaginează că vechii păpuşari se vor da politicos deoparte în faţa noilor veniţi. Un partid care a ajuns la putere cu bâtele minereşti şi manivelele sindicaliştilor de mână forte nu se resemnează cu una, cu două.

Dac-am avea de-a face cu un partid obişnuit, bazat pe valoare, credinţa în doctrină şi asociere întru servirea binelui public, poate că demersul lui Geoană ar avea vreo şansă. Cum PSD-ul nu e decât proiecţia monstruoasă a lăcomiei unor grupuri obsedate de îmbogăţire pe spinarea statului, demersul l