Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Listă neagră cu taximetriştii care îşi înşală clienţii

Publicat in Adevarul, vineri 28 aprilie 2006 ·

roşie - care să conţină tariful maxim şi una galbenă, cu tariful normal. Iniţiatorul noilor prevederi din regulament, consilierul PD ştefan Pirpiliu, preşedintele Comisiei de Transporturi şi roşie - care să conţină tariful maxim şi una galbenă, cu tariful normal. Iniţiatorul noilor prevederi din regulament, consilierul PD ştefan Pirpiliu, preşedintele Comisiei de Transporturi şi Infrastructură din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, susţine că hotărârile aflate în vigoare au fost greşit gândite de la început. La aceasta s-au adăugat modificări "cu interes". Acum, clientul este cel care suportă consecinţele. Lista taximetriştilor nu este afişată pe site-ul primăriei, deci clientul nu ştie dacă un anume taximetrist are autorizaţie sau nu. Nu este afişată nici cea a celor 900 de persoane, care aşteaptă să obţină una din cele 9.500 de autorizaţii. Bucureştenii nu au un loc clar unde să depună sesizările şi plângerile lor. Consilierii susţin că taximetriştii fac abuzuri şi folosesc anumite tarife, pe care clienţii nu le cunosc de la început. Lipsa de respect faţă de client se vede cu ochiul liber din afară, în starea tehnică proastă a autoturismelor. În plus, unele companii folosesc şoferi fără a le întocmi cărţi de muncă. Părerile taximetriştilor cu privire la noile reglementări pe care vrea să le introducă municipalitatea sunt împărţite. Unii taximetrişti independenţi vor ca autorităţile locale "să dea liber" la autorizaţii şi să nu impună un anumit număr. Municipalitatea spulberă zvonurile că autorizaţiile se vor da "fără număr". "Sunt 9.500 de autorizaţii în prezent şi avem alte 900 de persoane pe lista de aşteptare. Radical spun că în niciun caz nu se va majora numărul lor", a declarat, pentru Adevărul, ştefan Pirpiliu.

Potrivit unei decizii CGMB, numărul maxim de autorizaţii aprobate este de 9.500 permanente şi 500 sezoniere. Cele permanente su

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poliția olandeză a făcut publică fotografia primului suspect în cazul furtului tezaurului dacic (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
În această după-amiază, poliția a distribuit fotografii cu un bărbat legat de furtul de artă din Muzeul Drents. Imaginile bărbatului au fost surprinse într-un magazin de hardware din Assen. În această după-amiază, poliția a distribuit fotografii cu

Dinu Gheorghe Jr, despre decesul tatălui său: Se uita la televizor când a murit

Mediafax acum 5 ore
Suntem cu toţii şocaţi. Totul era în regulă cu tatăl meu, nu lua medicamente pentru inimă sau pentru tensiune. Este un moment extrem de greu, nu ne explicăm ce s-a întâmplat. Ştim doar că s-a prăpădit pe canapea, în timp ce se uita la televizor. A f

Madonna îl acuză pe Trump de ”desfiinţarea tuturor libertăţilor pentru care am luptat şi pe care le-am câştigat de-a lungul anilor”

News.ro acum 22 minute
Simbolul pop Madonna îşi exprimă susţinerea faţă de lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali, după ce noul preşedinte american Donald Trump a semnat un decret prin care le interzice transsexualilor să intre în armată, pe care-l acuză de faptul că a

ÎCCJ Întâlnire a procurorului general Alex Florența cu omologul olandez pe tema furtului obiectelor de patrimoniu din tezaurul dacic

Ziua Constanta acum 2 ore
În cursul zilei de astăzi, 29 ianuarie 2025, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Alex Florența, a avut o întrevedere bilaterală, la Haga, cu Sue Preenen, procuror general al Consiliului Procurorilor Gen

Rămas fără frâne, un tramvai a luat-o la vale, la Iași. Vatmanul și călătorii au încercat să-l oprească cu brațele VIDEO

Ziare.com acum o ora
Incident periculos miercuri, 29 ianuarie, în centrul municipiului Iaşi. Un tramvai a pornit la vale, din cauza unei defecţiuni tehnice. Atât vatmanul, cât şi câţiva călători, au coborât imediat din mijlocul de transport, încercând să-l oprească cu b

Birocrația a pus lacătul pe ușă la un spital modular nou din Ploiești. Este nefuncțional la aproape doi ani de la finalizare

Ziare.com acum 44 minute
La aproape doi ani de la finalizare, un spital modular realizat din fonduri europene și amplasat în curtea Secției de pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești (SJUP) este încă nefuncțional acuză președintele Consiliului Județean (CJ) Pr

Ministrul Finanțelor anunță că bugetul de stat pe 2025 va fi adoptat sâmbătă de guvern și apoi trimis în Parlament

G4Media acum o ora
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat miercuri că guvernul va adopta sâmbătă proiectul bugetului de stat pe 2025, care va fi trimis apoi pentru dezbatere în Parlament. Tanczos a adăugat că preconizează că Parlamentul va adopta legea bugetul

Virgil Măgureanu, pus sub acuzare pentru crime împotriva umanităţii în dosarul Mineriadei

Mediafax acum 5 ore
Procurorii Secţiei parchetelor militare au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, acuzaţiile fiind formulate în baza articolului 439 din Codul Penal şi vizează mai multe variante normative ale infracţiunii, inclusiv omorul şi vătămarea unor pe

Nicuşor Dan, după întâlnirea cu Elena Lasconi: V-am spus să nu aveţi mare aşteptări pentru această discuţie / Eu voi rămâne în cursă / M-am gândit dacă sunt sau nu util în această poziţie şi m-am confirmat cu un sondaj, astfel încât să nu încurc

News.ro acum 47 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri, după întâlnirea cu preşedinta USR, Elena Lasconi, că a spus încă din urmă cu o zi că nu sunt mari aşteptări pentru această discuţie, pentru că nu s-au finalizat sondajele. Primarul a mai spus că

Wizz Air mai mută o rută de zboruri de pe Aeroportul Otopeni pe Băneasa, din 30 martie

HotNews acum 4 ore
Compania aeriană low-cost Wizz Air anunţă că, începând cu data de 30 martie, zborurile de la Bucureşti către Budapesta vor fi relocate de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” București pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaic

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

8°/14°
sâm.

6°/12°
Iasi
acum

mie.

6°/17°
joi

8°/14°
vin.

7°/14°
sâm.

2°/10°
Constanta
acum

12°
mie.

8°/14°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/14°
joi

6°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

1°/7°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

8°/10°
vin.

7°/13°
sâm.

3°/9°