Viitura Dunării loveşte nu numai în diguri. Reportajele televiziunilor mai ales cele de la Realitatea bat şi în digul Puterii. Aşa că Traian Băsescu a lăsat deoparte animozităţile lui cu Tăriceanu, cel puţin temporar, şi a sărit la proprietarul Realităţii, Sorin Ovidiu Vîntu. Acuzaţia lui Băsescu e că acest post de televiziune a încercat să întărîte populaţia cu reportajele sale, în loc să-i îndemne pe oameni să dea curs ordinului autorităţilor de a se refugia din calea apelor.
Băsescu are dreptate să fie supărat. În situaţii de forţă majoră nu te joci cu speranţele oamenilor şi nici nu-i stîrneşti împotriva autorităţilor. Anul trecut însă, cînd televiziunile prezentau victime ale inundaţiilor, preşedintele Băsescu nu era atît de pornit, chiar dacă şi atunci autorităţile au cerut localnicilor să-şi părăsească gospodăriile în faţa furiei apelor.
Pentru Băsescu acest al doilea an de inundaţii începe să fie un motiv de temere pentru propria sa putere, după ce, în primul an, a crezut că apele îl vor inunda numai pe premierul Tăriceanu.
Băsescu începe să descopere inconvenientele rolului său de preşedinte-judecător pe care şi l-a ales. Spre deosebire de Iliescu şi de Constantinescu, preşedinţi care nu se erijau şi în prim-miniştri, Băsescu a mers pe ideea că el e şi un premier suplimentar. Asta l-a ajutat să îl ţină într-un soi de şah etern pe Tăriceanu. Dar iată că la inundaţiile de acum Băsescu s-a văzut în situaţia de a nu mai face deosebirea între el şi premier.
Mişcarea căreia a trebuit să-i facă Băsescu faţă e că el a ajuns să fie considerat adevăratul premier al României, nu Tăriceanu. Iar asta de pe urma competiţie sale de anul trecut cu primul ministru. În timp de Tăriceanu declara că rostul lui nu e să viziteze poduri, cu trimitere la faptul că Băsescu s-a dus de mai multe ori să vadă cum merg lucrurile de