N-a pus geana pe geana mai bine de o saptamâna. Zile la rând nu s-a miscat de lânga dig, muncind cot la cot cu armata, jandarmii, satenii, incercând sa evite prapadul. De Paste a stat in curtea bisericii, indemnând oamenii sa spere in bunatatea lui Dumnezeu. Astazi, Constantin Raicea, primarul de la Bistret, nu se gândeste la vreun concediu. Ci cum sa readuca localitatea sa la viata de dinainte de nenorocire. Joi dimineata era la primarie. Terminase de inspectat terenurile inghitite de Dunare, trecuse pe la dig sa verifice daca mai crescuse cumva apa peste noapte. Vizitase câteva familii abia intoarse din pribegie de pe la neamuri si se interesase daca utilajele de discuit si semanat si-au inceput treaba pe câmpurile neafectate. Acum se intorsese in birou sa-i cheme la curatenie pe cetatenii de la ajutorul social - de la ajutoare, de la toata nebunia, se strânsesera munti de gunoaie in comuna. Intre timp astepta o incarcatura de balansoare si leagane pentru copii, care ar fi trebuit sa fie montate de mai bine de trei saptamâni. Acum, ca s-a mai eliberat de treburi, poate sa se ocupe si de ele. Oricum, munca este singura care l-ar mai putea face sa uite. „Daca nu luam initiativa, era prapad!“ „Plânge inima-n mine când vad prin ce-am trecut si cum am scapat! Când vad ce a ajuns Rastul, ma ia cu ameteala“. Dupa aproape doua saptamâni de când starea de urgenta s-a instalat incepând cu biroul sau, Constantin Raicea nu pare sa se fi linistit nici azi. Tresare la orice usa care se deschide, la orice târâit al telefonului. Chiar daca pericolul pare sa fi iertat Bistretul, primarul nu e linistit. Nici acum nu doarme, nici acum nu se poate aseza ca omul la masa. Obosit, cu ochii congestionati, sta mereu la pânda, la primarie ori pe teren, sa nu cumva sa-l ia prin surprindere vreo nenorocire. Timp are doar sa-si aminteasca infernul care pusese stapânire pe comuna sa. „Daca nu l