Am intalnit o doamna in varsta in cel mai nepotrivit loc in care poti incepe o conversatie de politete cu o persoana trecuta de o anumita suma de ani, adica in sala de asteptare a unui cabinet stomatologic.
Era destul de incovoiata de ani, folosea un baston, parea usor ametita de tratament si cred ca si de pret. Desi avea multe motive sa semene cu toti pensionarii acriti si ipohondri din lumea intreaga, zambea si fara sa fi inhalat gaz ilariant. Am purtat o conversatie adorabil de aberanta, pornind de la o jachetica a carei maneca stanga se ferea sa fie imbracata.
M-am oferit sa o ajut, m-a refuzat multumindu-mi si a invins finalmente jachetica. Am discutat apoi despre cat de docila a fost pana la urma, despre cat de mult se zbat altele si cat e de important sa ai o jachetica pe care sa o cunosti de mult timp si sa se bucure atunci cand o mai salvezi din bezna sifonierului ca s-o scoti la plimbare.
Sunt convins ca i-am pierdut deja pe cititorii care si-au batut nevasta, cainele, hamsterul si vecinii dupa ce a pierdut Steaua, poate si pentru ca nu prea folosesc jerseuri fine, jachetele in general.
Dar sa fim sanatosi si sa ne intoarcem la batrana doamna careia i-am recomandat, ca sa isi faca viata si mai frumoasa, sa isi cumpere un autobuz numai pentru ea, cu care sa se plimbe pe unde pofteste, incetinind uneori in statii, fara sa opreasca desigur, pentru ca speranta unui loc jos moare ultima.
M-a intrebat cum ma numesc, mi-a spus ca exista si o strada cu numele meu, i-am adus aminte de stralucitul meu inaintas, Constantin Esarcu, si de Ateneul pe care o sa mi-l revendic, ca sa-l daram si sa fac o parcare mare si frumoasa.
Sau, ma gandesc acum, poate sa fac alt Ateneu, dar mai mare, ca sa incapa lumea cand scapa de la slujba de la Catedrala Neamului. Pe scurt, ne-am distrat grozav, am batut campii
