Daca nu ar fi existat presiunile de la Bruxelles care au pastrat permanent in prim plan lupta impotriva coruptiei si demersul de refomare a sistemului judiciar Monica Macovei nu ar fi avut nici o sansa sa ajunga ministrul Justitiei si cu atit mai putin sa se mentina in functie, iata aproape un an si jumatate. De altfel e foarte probabil ca aceasta anomalie sa ia sfirsit nu peste multa vreme.
Fie in mod natural daca, asa cum e de asteptat, vom ajunge la o ruptura in coalitia de guvernare si la anticipate, fie atunci cind Monica Macovei va realiza ca suportul politic de care se bucura, si asa firav si conjunctural, se va epuiza in intregime atunci cind decizia privind aderarea Romaniei la 1 ianuarie 2007 va fi consemnata si parafata definitiv.
Va fi pina la urma o revenire la normal. In fapt, o formula gen Monica Macovei e daca nu imposibila cel putin improbabila nu doar la noi ci si pe multe alte scene politice europene, daca facem abstractie de regiunea scandinava unde viata publica e construita pe alt gen de valori si de constringeri morale.
Contextul politic cu totul special impus de procesul de aderare a tarii la Uniunea Europeana a fortat renuntarea temporara la obisnuitele reguli ale jocului. Lucru privit cu neplacere si chiar cu iritare de ceilalti actori de pe esicherul politic autohton pentru care limita de suportabilitate a fost deja atinsa.
De aceea si atacurile impotriva Monicai Macovei au o tonalitate diferita, nu se aseamana cu cele practicate in mod uzual pe arena politica al carui scop este in general acela de a cistiga puncte electorale nu de a-ti desfiinta adversarul. Ele vin din iritarea generala impotriva cuiva care a intrat pe un teritoriu exclusiv.
O persoana indezirabila care irita pe toata lumea si care trebuie indepartata cit mai repede cu putinta, atunci cind costurile politice vor deveni
