Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica de mahala

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 29 aprilie 2006 · · · · ·

Indiferent de partidul din care fac parte, apetitul oamenilor politici pentru atacuri la persoana si limbaj trivial a crescut in ultima perioada.

De doua luni incoace, politicienii par sa fi descoperit deliciile vorbirii vulgare. Ca si cum li s-ar fi urat cu costumul si cravata, precum si cu manierele elegante, tot mai multi oameni politici se balacesc cu voluptate intr-o mlastina de aluzii sexuale si insulte grosolane, incurajati si de faptul ca noile lor apucaturi nu au fost, pana acum, pedepsite de nicio instanta, fie ea politica, juridica sau morala.

Analistii apreciaza ca limbajul violent al politicienilor ar putea fi un efect pervers al modului dezinhibat in care face politica Traian Basescu. "Presedintele a aratat ca poti castiga daca esti direct, iar unii au inteles asta la extrem, ca poti, adica, sa spui ce-ti trece prin cap.

Multi politicieni incearca sa faca o cariera folosind efectul Basescu, dar nu vor reusi pentru ca distorsioneaza", apreciaza directorul CURS, Sebastian Lazaroiu.

Acesta spune ca la toate contribuie si atmosfera politica tensionata: "Avem politicieni la Parchet, un echilibru fragil in parlament, intre putere si opozitie, certuri in coalitie". Lazaroiu avertizeaza ca aceasta conduita poate avea efecte perverse. "Pe termen scurt, viata politica este mai interesanta, dar pe termen lung lumea incepe sa oboseasca", considera directorul CURS.

Anca Boagiu (PD)

Pe 15 aprilie, ministrul integrarii dovedea ca femeile pot da replica barbatilor in acelasi registru.

IN CE POZEAZA. In ministru care nu mai poate dormi de grijile aderarii. De pe aceste pozitii, Anca Boagiu facea portretul parlamentarilor: "Niste frustrati, pusi doar pe cotcodaceala publica permanenta si care nu inteleg ca treaba lor e sa dea Romaniei legile necesare integrarii".

SANCTIUNI. Niciuna.

Antonie Iorgovan (PSD)

S

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 13 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 13 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 9 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 5 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 7 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

George Simion, după întâlnirea cu membri ai delegației Congresului SUA: „M-am asigurat că republicanii prezenți cunosc totul despre lovitura dată democrației”

HotNews acum 12 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, în contextul vizitei

Vremea

București
acum

mie.

7°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

11°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°