Incerc zilnic sa ma informez despre ce se mai intâmpla prin tara; din ziare, de la radio, de la TV. O fac cu o dorita obiectivitate; si mai ales, ca un om normal. Dar dupa ce epuizez informarea zilnica, incetez sa mai fiu un om normal. Rar, extrem de rar, gasesc relatari despre realizari, despre lucruri pozitive. Mai dureros este faptul ca majoritatea relatarilor sunt total reale. Pe de o parte, primesc informatii despre ceea ce se intâmpla in Parlament, la Guvern, la Presedintie, in Justitie. Pe de alta parte, aflu ca unul i-a crapat capul nevestei cu toporul, ca un parinte si-a omorât in bataie fiica de doua luni, sau ca o sinistrata a pradat jandarmul care o scapa de furia apelor. Intre cele doua categorii de stiri, zau daca vad o diferenta esentiala. In ultima vreme insa, in afara de criticile justificate, dar destul de pudice si anemice, incep sa se puna intrebari despre cauze. Ba mai mult, se incearca identificarea unor posibilitati de anihilare, sau macar deprimare, a microbilor care au infectat viata politica româneasca (in afara de Domestos, care n-are nici un efect, microbii politici fiind prea numerosi si rezistenti). Foarte multa lume e de acord cu necesitatea intineririi clasei politice. Din nefericire, numai doamna senator Norica Nicolai a aplicat acest deziderat, aducând-o in Senat pe nepoata ei. Alta opinie, cu multi adepti, este aceea ca societatea civila poate realiza saltul calitativ necesar. Este foarte adevarat ca unele organizatii nonguvernamentale s-au evidentiat in presa sau pe ecrane prin reprezentanti inteligenti, care au spus lucruri fundamentale si obiective. Dar mentinerea la nivel pur declamativ, fara actiuni concrete, n-are nici o valoare practica. S-a evidentiat in ultima vreme si rolul imens pe care il pot avea opinia publica si presiunile sociale. Opinia publica la noi este puternic politizata, si prin aceasta extrem de divizata. Int