După ce ieri s-au consumat două partide importante în economia clasamentului, astăzi şi mâine au loc alte şase întâlniri, deosebit de importante, cu implicaţii la cei doi poli ai clasamentului. Se detaşează meciul ce încheie runda în nocturna de pe Naţional, unde se vor întâlni „sfert finalistele” Cupei UEFA, Steaua şi Rapid. Este al patrulea meci din acest sezon. În primele trei (unul din campionat şi două din UEFA), nici una dintre echipe nu şi-a trecut în cont victoria. Trei partide, trei remize, de două ori 1-1 şi o dată 0-0. Cine învinge în meciul de mâine seară, poate să se gândească serios la titlu. Dinamoviştii se vor confrunta cu Sportul, ultimii fiind revelaţia primăverii, fiind la numai două puncte de podium. Cum „câinii” trec printr-o pasă neagră, nu ar fi exclus să înregistreze a doua înfrângere consecutivă. Pe litoral, marinarii se întâlnesc, după numai trei zile cu bancarii şi poate că înfrângerea cu 1-4 în Cupă, să-i îndârjească pe constănţeni. La Galaţi, unul din derby-urile moldave, în care oţelarii, ce au luat un avans de opt puncte faţă de linia de demarcaţie, nu-şi pot permite să cedeze. La Bacău, elevii lui Cristi Popovici, cu şanse minime de salvare, încearcă să-şi realizeze măcar baremul, dar bistriţenii par pe val. Ceferiştii clujeni urcă în Copoul Iaşului, unde ar putea aduce a opta victorie din deplasare.
Astăzi, 29 aprilie
Va fi reeditarea meciului din Cupă?
Farul Constanţa –
FC Naţional (TVR 2 – 18.30)
49 19 8 22 59-69
La Constanţa:
22 14 2 8 37-26
Înainte de a se întâlni pe prima scenă, cele două echipe s-au confruntat în Cupa României. Pe 13 septembrie 1956, la Constanţa, marinarii au câştigat cu 1-0. A mai urmat un meci de Cupă, pentru ca primul meci de campionat să aibă loc pe 5 octombrie 1958, la Bucureşti, unde bancarii au învins cu 4-1. De atunci au mai avut alte 48 de confr