Martorii, persoane care asista sau au asistat la un eveniment. Nu numai oa-menii pot fi martori. Si do-cumentele pot fi. In Ro-mania anilor â60, poezia "Masturbare" a fost inter-zisa. Era prea erotica pentru comunisti.
Cati autori, atatea povesti legate de cenzura comunista. E timpul sa aflam despre documentele-martor si ce scriau cenzorii, cu ce fel de argumente isi motivau interventiile.
Cine a publicat fie si un rand inainte de 1989 a avut de-a face cu cenzura. Fiecare scriitor are propria varianta a razboiului de gherila dus cu cenzorii. Adevaratele motive pentru care li se cerea sa-si modifice textele le ramaneau cel mai adesea necunoscute. Ele, motivele, se degaja astazi din documentele produse de-a lungul timpului de cenzura insasi. Martorilor vii ai actelor de cenzura - scriitori, cenzori, editori, redactori de carte si de reviste - li se adauga astazi marturia "depusa" de arhive. Hartia imbatraneste ca si oamenii, cu deosebirea ca documentele-martor nu uita. Si, mai ales, nu mint - ce interes ar avea s-o faca? Trebuie doar sa vrem sa le-ntrebam.
POLITIA SCRISULUI. Dincolo de fenomenul propriu-zis - de a interzice aparitia unor scrieri care contraveneau "liniei" oficiale - , in 1949 cenzura a luat si forma concreta a unei institutii. Numele oficial si mai putin "batator la ochi" era Directia Generala a Presei si Tipariturilor de pe langa Presedintia Consiliului de Ministri (DGPT). Nici cenzorii nu se numeau pur si simplu "cenzori", ci erau desemnati cu mai blandul "lectori". Pe sub ochii si creioanele lor treceau absolut toate tipariturile, indiferent daca era vorba de afisul unui film, de o pagina de ziar sau de un roman de o mie de pagini.
Omniprezenta prin efecte, cenzura era, culmea!, "scumpa la vedere". Practic, scriitorii nu dadeau ochii cu cei care le masacrau manuscrisele. Sarcina ingrata de a-i transmite autorului modi
