astea, s-au înregistrat 11.111 atacuri teroriste, faţă de 651, în 2004, soldate cu peste 14.600 de victime. Cu alte cuvinte, războiul cu terorismul e departe de a se fi încheiat, fiind chiar la astea, s-au înregistrat 11.111 atacuri teroriste, faţă de 651, în 2004, soldate cu peste 14.600 de victime. Cu alte cuvinte, războiul cu terorismul e departe de a se fi încheiat, fiind chiar la răscruce. Raportul anual al Departamentului de Stat are 275 de pagini şi a fost prezentat presei de coordonatorul special pentru antiterorism, ambasadorului Henry Crumpton, care a explicat că sporirea aproape spectaculoasă a cifrei atacurilor în 2005 s-ar datora modului de recenzare. Centrul Naţional al Antiterorismului, care depinde de CIA şi stânge datele, a inclus toate actele teroriste, şi nu numai pe cele care derivă din "terorismul internaţional", ce include cetăţeni şi teritorii din cel puţin două state. Dintr-o atare perspectivă, faţă de 2004, au fost incluse şi cele 3.500 atacuri consemnate în Irak, în urma cărora au decedat circa 8.300 de persoane, adică 55% din cifra totală. Tot în 2005, a crescut şi numărul atacurilor sinucigaşe: au fost circa 360, soldate cu peste 3.000 de morţi, adică 20% din total. Potrivit cifrelor, în 2005, 7.497 de persoane au murit, au fost rănite sau răpite; dintre ele, 1.000 erau copii, 6.500 poliţişti, 170 religioşi, iar 100 jurnalişti. Henry Crumpton susţine că, în 2005, Al-Qaida a fost afectată de decesul ori arestarea mai multor conducători ai săi. Osama bin Laden şi alţi colegi se ascund în Afganistan, unde relaţiile cu talibanii aflaţi la putere până la intervenţia americană din 2001 s-au degradat. şi mijloacele financiare şi logistice ale Al-Qaida au fost serios afectate, susţine documentul Departamentului de Stat.
Bin Laden - izolat, dar puternic
Din nefericire, raportul a fost amendat în zona sa esenţială - Al-Qaida -