Un meci de fotbal cere doar 90 de minute, insa, la capatul acestui ragaz scurt, ne pune in fata un rezumat brutal. Ce e greu de zarit pe duratele lungi sare in ochi dupa un meci de fotbal bine citit. Iar ce s-a vazut joia trecuta, la Middlesbrough, e infricosator.
Steaua a pierdut catastrofal, dupa ce se apropiase cuceritor de triumf. Insa in spatele acestui necaz urias nu se afla drama. Dura si inevitabila, drama isi alege victimele doar dintre eroi. Steaua n-a cazut pe cimpul de bataie, ci s-a autodistrus. N-a fost nimic dramatic sau inaltator in aceasta cadere pe care au provocat-o, de la un cap la altul, slabiciunea, iluziile si neseriozitatea.
Steaua ne-a reprezentat, cumva, precis si negativ. E foarte nimerit sa lasam fotbalul la o parte si sa vorbim despre lucrurile pe care le trecem, de obicei, sub tacere.
Singurul lucru care s-a intimplat cu adevarat in meciul de fotbal Steaua-Middlesbrough a fost reluarea acelui act de nepasare proasta pe care romanii il joaca mereu in momentele care cer forta si convingere. Problema numarul unu a macelului de pe Riverside Stadium a fost nestiinta in relatia cu propriul caracter.
La ce sintem buni? Raspunsul traditional trimite, imediat, la reputatul talent romanesc, la usurinta din oratoria demagogului si la supletea din glezna fotbalistului. Dar la ce bun sintem buni? Aici nu exista raspuns si tot de aici a pornit catastrofa din UEFA. Steaua a inmarmurit in fata succesului. Dupa bunul obicei al caracterului romanesc, premisele nu au fost o problema.
Steaua a jucat spumos si istet primele 25 de minute, cu care a continuat de fapt partida de la Bucuresti, in loc sa incheie meciul de la Middlesbrough. Insa avantajul impus de calitatile naturale ale talentului a adus Steaua in fata unei probe simple de caracter.
A fost clipa in care, solidara cu o obisnuin
